Lansarea oficială Xiaomi Mi Mix 2S are loc în Shanghai de la ora 14-00, adică de la 9-00 la noi. Urmăresc evenimenul online și vă scriu despre noul model de top al companiei chineze. Au circulat două sau trei versiuni ale acestui telefon, două un notch (una cu notch central, alta cu notch pe colț), precum și o variantă fără niciun notch. Aflăm imediat care este adevărul.




 
Tot ce știm la ora asta despre acest model este aici – Xiaomi Mi Mix 2S;

Detalii tehnice:
– Snapdragon 845, primul telefon care aduce acest procesor;
– 277.000 de puncte în Antutu, peste alte modele smartphone;
– Xiaomi Mi6 avea 207.000 anul trecut;
– dual-camera, 12 mpx, f/1.8, senzor foto Sony IMX363
– ecran 5.99 inch IPS LCD, 2160×1080, 18:9
– 6GB de RAM și 64/128 GB + 8 GB RAM și 256 GB de stocare;
– camera selfie este într-un colț sub ecran;
– nu pare făcut să reziste la apă sau praf;
– baterie de 3.400 mAh;

Lansarea Xiaomi Mi Mix 2S

Evenimentul a început. Oficialii companiei spun că Xiaomi și-a revenit după ce a avut o scădere în vânzări, apoi a revenit pe locul patru global la finalul anului trecut. Veniturile companiei au depășit în 2017 15 miliarde de dolari, la doar 7 ani de la lansarea companiei. Xiaomi vrea să se extindă la nivel global, are 24.000 de patente și a cumpărat o mulțime de patente tehnologice la nivel internațional. Au realizat un studiu pe 100.000 de clienți din China, iar brandul Xiaomi a ieșit pe primul loc în rândul cumpărătorilor.

Xiaomi a decis că focusul pe calitate și pe design special va aduce succesul companiei. Anul trecut au câștigat peste 200 de premii, fie privind calitatea, fie privind design-ul. Prezentarea lor include Paris, Turnul Eiffel, trimitere directă la evenimentul Huawei de azi. Prezentarea Xiaomi s-a concentrat apoi pe muzeul de Artă Modernă Pompidou.

xiaomi mi mix 2s design

Notez aici să nu uit, la lansarea online sunt maximum 5.000 de vizitatori live, spre deosebire de Huawei sau Samsung care au sute de mii. Destul de curios, dar cred că nu s-a știut de fapt când va fi lansarea. Oricum, cei mai mulți fani Xiaomi apreciază Mi7 sau Mi Note. Mi Mix este o serie specială, pentru cei cu bani. În sfârșit, noul model este un telefon fără moț în 2018, o decizie curajoasă, zvonurile cu notch sau chiar notch pe un colț se dovedesc false:

Cameră foto duală pe spate, ecran de mari dimensiuni cu margini foarte subțiri. Să sperăm că se confirmă și detaliile tehnice, sper să le prezinte acum. Încă mai au video pe tema design-ului exterior. Ok, arată bine, dar a fost destul. Ambasadorul Xiaomi este Kris Wu. Au prezentat un pic despre camera foto, făcut comparație cu iPhone X, oficialul Xiaomi spune că fără comparații industria nu poate merge mai departe. Laudă sistemul de autofocus și stabilizare de pe Mi Mix 2S ca fiind mai precis și mai rapid decât cel de pe iPhone X.

Senzorul foto ar fi Sony IMX363, am găsit știrea pe mai multe site-uri, dar nu am găsit detalii despre acest senzor nicăieri. Ar avea pixeli de 1.4 nanometri, probabil cel de 12 megapixeli. Iar prezintă o serie de poze în lumină slabă, la spectacole sau muzee. Iar Mi Mix 2S este peste iPhone X la fotografie. Momentul foto nu se mai încheie, acum au trecut la Inteligența Artificială care identifică scenele și optimizează imaginea. Sunt sute de moduri speciale, scenele sunt recunoscute și imaginile ies mai bine.

DxOMark a acordat Mi Mix 2S nota 101, peste toți competitorii. Camera oferă evident și efect de bokeh pe fundalul portretelor. Una din funcțiile cu care s-au lăudat toți marii jucători din industrie în ultimul timp. Prezentarea continuă, eu plec la un eveniment. O să actualiez mai târziu cu restul informațiilor. Ceva detalii găsiți pe contul lor de Twitter.

Se zvonește că prețul ar fi pe la 527 dolari (probabil la noi în euro). Cu adăugiri de la Engadget, The Verge.

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected] și telefon 0769.066.003.
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!