ZTE Grand Memo ocupa cam tot standul companiei chineze și n-am reușit să văd alte modele despre care scriam. Are dotări bune și va ieși sigur la un preț foarte bun, dar nu știm când ajunge oficial în Europa. Are procesorul nou Qualcomm Snapdragon 800, cel mai puternic pînă acum. Este quad-core, ajunge la 2.3 GHz și are performanța cu 75% mai mare decât S4 Pro. Acceleratorul grafic este Adreno 330 și dispune de 2GB de RAM. Memoria internă este 16GB și are slot pentru carduri. Bateria ajunge la 3.200 mAh, una din cele mai bune din industrie.

ZTE Grand Memo - hands on
ZTE Grand Memo – hands on

ZTE Grand Memo

Terminalul nu e tocmai reușit, l-am scăpat din mână de două ori și m-am amuzat că și ceilalți de la masă aveau aceeași problemă. La 5.7 inch nu sta bine în mână, iar marginile rotunjite sunt finisate astfel încât îl scapi. Dar nu este singur, am văzut asta și la case mai mari. Au ales un design simplu, carcasa din plastic negru.

La capitolul dotări și tehnologie, da, stă foarte bine. Procesorul a fost anunțat la CES, va fi unul dintre cele mai bune din 2013, chiar dacă nu este cu 8 nuclee. Plus 2GB de RAM, sigur va ieși printre cele mai puternice terminale disponibile pe piață. Camera foto are senzor de 13 megapixeli, la fel ca terminalele de top.

Display-ul de 5.7 inch este într-adevăr uriaș. Rezoluția este 1.280×720 pixeli, dar densitatea este 386ppi, una din cele mai bune. Totuși, luminozitatea rămâne slabă, puseseră la stand și lumini albe intense, abia se vede ecranul telefonului în poze. Am încercat să fac din diverse unghiuri, degeaba.

Deocamdată nu știm nimic despre preț, dar sper să fie unul bun.

De ce nu va prinde? Pentru că ZTE nu poate oferi funcționalități suplimentare, cum a făcut Samsung cu Note. Ai ecran mare și atât. Ce faci cu el depinde doar de tine.

Galerie foto

Dragomir (OLD)

Contul vechi (my old account).

Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Pot fi contactat pe email [email protected]
NU SUNT SERVICE SAU MAGAZIN !