Zvonul zilei: Samsung va prezenta o tabletă cu ecran curbat (sau flexibil) care să ducă mai departe tehnologia prezentată la smartphone-uri. Nu este o informație oficială sau confirmată, dar pare un proiect credibil. Abia mâine dimineață ajungem în expoziție, după 8 (ora 9 în România). Vă povestesc ce și cum atunci.
Huawei a avut o lansare azi, nu am ajuns la eveniment, dar au o noutate interesantă: un smartwatch.

Huawei Talkband
Huawei Talkband

Huawei TalkBand (detalii) are un design inspirat din accesoriile mobile Nike, dar are ecran mai bun, OLED curbat și oferă o serie de alte avataje.

Huawei a mai lansat un smartphone nou, Ascend G6, mai ieftin.

Microsoft a avut de asemenea o conferință pe 23 februarie, nici la asta nu am ajuns. Windows Phone merge mai departe, iar anul acesta va avea o actualizare care permite realizarea de telefoane și mai proaste, dar mai ieftine. Au văzut că Lumia 510 a avut succes, deci vor și mai jos, din cota terminalelor no-name cu Android. Strategia e bună și o să vândă. Cota a ajuns la peste 10% în Europa, creșterea anul trecut a fost de 91%, iar numărul de aplicații a depășit 240.000. Zic ei că studiile de satisfacție privind utilizatorii sunt bune. Anul acesta au noi parteneri pentru telefoane: LG, Lenovo, ZTE, Lava, dar și Foxconn sau Gionee. Cred că anul acesta vom vedea în România primul telefon Allview cu Windows Phone. Pe de altă parte au băgat în Windows Phone și suport pentru chipset-urile noi de la Qualcomm, deci vor fi sigur și smartphone-uri de top, probabil Nokia.

Microsoft a făcut și anunțuri legate de Windows, platforma 8.1 va fi de asemenea actualizată anul acesta, în primăvară. Noul design va fi optimizat pentru desktopuri, cu mouse și tastatură, contrar curentului de pînă acum.

 

Samsung Galaxy  Gear 2
Samsung Galaxy Gear 2

Samsung Galaxy Gear 2 a fost prezentat deja, chiar vine cu Tizen. Pînă ajungem să îl vedem, pot să vă zic că design-ul este mai rafinat și camera nu mai iese în evidență. Noutatea cea mare ar fi autonomia de 2-3 zile. Și faptul că nu mare are sigla imensă lipită de el.

Tot la capitorul zvonuri din târg, Google lucrează cu LG la smartwatch-ul Nexus, care va avea un sistem de operare modificat de asemenea, nu va fi Android. Oare de ce? Lansarea va fi mai la vară, dacă se adeveresc informațiile.

Mozilla, producătorul browserului Firefox, a găsit un nou vis: telefoane și mai ieftine. Dacă anul trecut se visau producători de smartphone, proiect care eșuează cu fiecare zi care trece, acum vor să facă telefoane de 25 de dolari. Au găsit ei combinația de hardware perfectă pentru Firefox OS.

Mai vedem luni dimineață ce și cum 😉