Un top a jocurilor video pentru Android realizat de specialiștii Google Play. Anunțat pe blogul oficial Android, acest clasament include și aplicații și jocuri video, dar aici discutăm doar despre gaming. Revin mâine cu topul aplicațiilor pentru Android.

Top jocuri Android 2018

Google publică oficial din trei în trei luni un clasament al noilor apariții din Google Play care îndeplinesc criteriile de excelență. Este vorba aici și de grafică / design, dar și de concept și de experiența avută cu aplicația sau jocul respectiv. Acest clasament al jocurilor pentru Android este valabil pentru trimestrul I din 2018, respectiv perioada ianuarie-martie 2018. Sunt în total 16 jocuri noi în acest top, o să le trec în revistă pe fiecare, vă pun și link spre Google Play să le puteți testa dacă vreți.

1) Agent A – a puzzle in disguise. Este un joc de aventură care costă 14 lei. Ești un agent secret și trebuie să rezolvi misiunile ca să avansezi. Trebuie să găsești un agent secret al taberei adverse care îți vânează spionii.

2) Bit Heroes este un MMORPG, un joc online în care te dezvolți într-un univers online. Grafica aduce a Minecraft, iar misiunile sunt diverse, în principiu să descoperi și să utilizezi diverse resurse ca să îți evoluezi personajul. Jocul este gratuit.

3) Bloons Supermonkey 2 – ești invadat de baloane, dar nu trebuie să treacă de tine. Ai nevoie de super-puteri și de Supermonkey ca să le ții la distanță. Jocul este gratuit.

4) Dancing Line – este o linie care merge în direcția indicată de tine și trebuie să o ferești de obstacole și așa mai departe. Să parcurgi tot traseul. Jocul este gratuit.

5) DEAD WARFARE: Zombie – încă un joc bazat pe atacul zombie, acțiunea are loc în 2072, când oamenii trăiesc în subteran din cauză că Pământul este infestat de zombie. Un grup de supraviețuitori organizează riposta și încearcă să găsească leacul mult dorit.

6) Dragon Project pare un joc bazat de personaje puternice, eroi, nu am detalii foarte multe, dar este un joc gratuit și pare să aibă o grafică excelentă.

7) Fire Emblem Heroes este chiar jocul Nintendo bazat pe super-eroi. Devii și tu erou pe măsură ce avansezi. Este de asemenea gratuit.

8) Futurama: Worlds of Tomorrow este un joc de aventură în care poți construi lumea viitorului. Este de asemenea joc gratuit.

9) Idle Heroes – încă un joc video bazat pe eroi și lupte, îți antrenezi eroii cât nu ești online, iar când revii au puteri suplimentare. Este un joc gratuit.

10) Last Day on Earth: Survival – încă un joc de tip MMORPG cu zombie care invadează Pământul și te lupți să scapi de ei. Este tot gratuit.

11) Lords Mobile – pare similar, cu eroi și trupe, te aliezi cu alții și lupți online pentru victoria finală.

12) Lumino City – în sfârșit un joc care pare original, cu grafică foarte bună. Este un puzzle-adventure în care rezolvi misiuni să treci mai departe. Costă 24 de lei.

13) Modern Combat Versus un First Person Shooter complet gratuit, în care poți face diverse misiuni.

14) Old Man’s Journey – experimentezi viața prin ochii unui bătrân. Este gratuit.

15) The Walking Dead No Man’s Land – folosește chiar personaje din filmul serial Walking Dead. Am auzit că iese curând și sezonul doi, dar nu am apucat să-l văd.

16) War Wings – lupte aeriene din al doilea război mondial. Ce-ar putea fi mai distractiv? Tot un joc gratis pentru Android.

Sursa: NDTV

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected] și telefon 0769.066.003.
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!