Am testat Nokia 3, cel mai ieftin telefon cu Android făcut de HMD Global. Este al doilea pas făcut spre relansarea companiei care acum niște ani domina industria mobilă. Nu vă mai repet eu povestea Nokia, dar cert este că refuzul de a adopta Android și decizia de a merge pe Windows Mobile a afectat grav fostul lider al industriei. Totuși, după ce au ajuns aproape la nivelul zero, anul acesta au revenit. Iar semnalele sunt pozitive.

review nokia 3

Pro și contra Nokia 3 – pe scurt

Mi-a plăcut la acest model:

– are design bun, în linie cu modelele anterioare;
– Android 7.0 curat;
– ecran decent;
– camera foto ok;
– autonomie bună;
preț accesibil;

Rămâne de discutat:
– performanță mediocră, de așteptat;
– procesor Mediatek destul de slab;
– există alternative bune la acest nivel de preț;

Experiența cu Nokia 3

HMD Global este acum un start-up. Este adevărat, au tehnologiile companiei finlandeze, patente, contacte prin companiile partenere. Dar nu mai este o corporație gigant care să poată lansa pe bandă produse. Eu cred că din vânzările realizate cu Nokia 6 au pregătit lansarea modelelor 3 și 5. Acum că sunt pe piață și ele, vor strânge bani să lanseze modelul performant, Nokia 8. Telefonul are o prezentare foarte bună, cutia este premium, design-ul este foarte bun, departe de telefoanele chinezești ieftine. Se simte în mână că este plastic, dar este foarte plăcut, subțire și arată excelent.

Ecranul de 5 inch este 720p, dar este un display bun, se vede foarte bine, are un IPS destul de bun, cu densitate 294 ppi. Este clar că au încercat să facă un telefon care să arate bine în specificații, dar să fie foarte ieftin, așa că sunt detalii ok. Camera foto are 8 megapixeli, cea frontală are tot senzor de 8 megapixeli. Dispune de 2GB de RAM și 16GB de stocare internă, plus sloturi pentru carduri de memorie. Problema și cred că de fapt singurul punct slab este procesorul. Au ales Mediatek MT6737, un quad-core bazat pe Cortex-A53, la 1.4Ghz, dar care are mici probleme de rulare. Orice aplicație mai intensivă îi creează greutăți. Are printre cele mai mici scoruri în testele de performanță, din ce am văzut eu anul acesta.

Bun, așa cum am spus și la a doua întâlnire, la aproape șase luni după ce l-am văzut la Barcelona, nu trebuie să uităm că este un model ieftin. Este frustrant, trebuie să aștepți de multe ori să facă ceva: să pornească, să se conecteze, să verifice dacă are actualizări. Aștepți după orice. Dar costă 650 de lei, nu este nici măcar mid-range.

Eu recomand acest telefon pentru cei care nu au schimbat de mult smartphone-ul. Care au modele mai vechi cu Android, cu Windows Phone, chiar cu Symbian, pentru că sunt convins că sunt încă fani Nokia care au vechile modele. Cel puțin pe blog se citește în continuare despre Nokia 800 sau Nokia N900. E drept, au fost și mulți fani Lumia, terminalele s-au vândut, cel puțin în România. Pentru utilizatorii mai în vârstă sau pentru cei mici, Nokia 3 este perfect ca primul telefon smart cu care pot descoperi universul aplicațiilor, al jocurilor video, Youtube și pozele selfie.

Telefonul are toate tehnologiile de care ai nevoie, are acces la Google Play, iar Android-ul curat ajută la o experiență generală mai bună. Bateria integrată este de 2630 mAh, s-a descurcat destul de bine ca autonomie.

Performanțe hardware

Acest capitol ar trebui intitulat lipsa performanțelor, dar să trecem mai departe. Ca hardware este comparabil cu Xperia L1 pe care tocmai l-am testat, dar iese în teste mult mai slab. Telefonul Sony folosea procesorul T6737T, variantă care urcă nucleele la 1.5GHz, în timp ce MT6737 merge doar la 1.4 Ghz, în rest sunt identice și au același accelerator grafic. Diferența se simte însă la teste și la aplicații. Filmele rulează sacadat, testele au rulat complet, dar cum spuneam, cu scoruri mici. Dar și diferența față de Xperia L1 este de circa 150 de lei.

Camera foto

Are ambele camere de 8 megapixeli, se descurcă decent în orice situație. Senzorul are pixeli mari, de 1.12 nm, adică se reduce zgomotul de imagine și ies mai clare. Lentilele sunt f/2.0, iar filmarea este maximum 720p, în ton cu ecranul. Fotografia nu este punctul său forte. Se descurcă, chiar bine în anumite situații, dar unele poze ies oarecum mișcate și altele ies prea întunecate. Am realizat câteva imagini doar ca să vă faceți o idee cum e. Pozele sunt micșorate.

Concluzii

Nokia 3 este cel mai ieftin smartphone cu Android realizat de HMD Global, este bun strict ca un telefon cu funcțiile de bază. Poți vizita site-uri, poți accesa e-mail, poți avea Facebook, totul va merge ok. Pozele sunt bune și autonomia este decentă. Dar nu este un telefon cu care să faci ravagii în jocurile online și nici nu poți rula video 4K. Este un model buget pentru cei mai în vârstă și pentru cei mici care acum descoperă telefonul. Prețul este de circa 650 de lei la data publicării articolului.

Galerie foto