Am testat Acer Aspire VX15 (VX5-591G-D0DD), unul dintre laptopurile de gaming cu preț foarte bun. Tot mai mulți pasionați de jocuri video sunt interesați de laptopuri, pentru că dispozitivele oferă mai multă mobilitate și autonomie, iar tehnologia a evoluat foarte mult. Acer a revenit recent pe nișa de gaming și acum încearcă rețeta clasică: laptopuri puternice, dar cu preț bun.
Sumarul articolului:
Pro și contra Aspire VX15
Mi-a plăcut foarte mult:
– design-ul și realizarea;
– dotări hardware bune;
– performanțe decente;
– preț bun;
Rămâne de discutat:
– există competiție pe segment;
– desktop-ul la acest preț rămâne mai performant;
Experiența cu laptopul
Orice laptop de gaming este o experiență, cel puțin eu nu am întâlnit unul care să nu fie deosebit. Îmi plac și laptopurile clasice, dar se fac deja trei-patru mari categorii pe care evoluează fiecare. Laptopuri ultra-portabile, pentru călătorie, ușoare și cu autonomie mare. Laptopuri cu putere mare, pentru proiectare, pentru CAD, pentru grafică, pentru video. Laptopuri pentru mediul office și chestii obișnuite. Precum și laptopuri pentru jocuri.
Atunci când vreți să luați un laptop pentru jocuri, trebuie să țineți cont de câteva lucruri. Nu doar să fie procesorul de top Intel Core i7. Ci trebuie să fiți siguri că este cea mai nouă generație (Kaby Lake) sau măcar cu una în urmă, dar nu dintre primele ediții. Evitați orice variantă cu procesor ULV (ultra-low voltage sau Core-M). În anumite contexte puteți opta pentru modelul Core i5 de top, completând set-up-ul cu mai mult RAM și un SSD de mare viteză.
Acer Aspire VX15 are un ecran de 15,6 inch cu rezoluție Full HD. Are procesorul Intel Core i7-7700HQ Kaby Lake, un quad-core (8 threads) care rulează la 2.8 GHz și poate atinge 3.8 GHz, pentru a susține cele mai intense sesiuni. Versiunea de test avea 16GB de RAM, stocare pe un SSD de 512GB pentru sistemul de operare și un HDD de 1TB pentru fișierele din jocuri. Acceleratorul grafic este Nvidia GeForce GTX 1050Ti, versinea mai scumpă și un pic mai performantă pentru GTX 1050 (4GB). Practic, puteți aborda pe laptop orice joc modern cu rezultate destul de bune. Nu vorbesc de top și de gaming profesionist.
Laptopul este relativ compact, un nou trend în zona de gaming. Spre deosebire de dispozitivele imense și greoaie, care oferă putere mai mare, dar sunt mai limitate ca autonomie, noul trend este să facem laptopuri de gaming puternice, dar compacte și ușoare. La 15.6 inch și 2.5 kilograme, este un compromis ok între portabilitate și hardware.
Design și ergonomie
Laptopul preia o parte din linia de design Acer Predator (modelele premium de gaming), dar este o ediție mai modestă tocmai pentru a oferi un preț mai bun. Layout-ul tastaturii este clasic, cu tastatură numerică pe dreapta și tastele WASD semnalizate în stânga. Lumina back-lit este roșie, ca la orice sistem de gaming care se respectă. Pa laterala dreaptă avem două mufe USB clasice și o mufă USB 3.1, conector HDMI și LAN, iar pe stânga are cititor de carduri, USB și mufa de căști. Nu dispune de vreo unitate optică și nici nu mai este necesar. Pe spate sunt vizibile grilele de răcire, cu un plastic roșu care arată relativ ok.
Cum spuneam este un laptop ușor, poate fi ținut în mână, poate fi dus ușor într-o geantă sau rucsac, cu mențiunea că încărcătorul este și el destul de masiv, mai adaugă vreun kilogram la bagaj. Autonomia o estimez la vreo 160 de minute, ceea ce este decent pentru un sistem de gaming.
Teste de performanță
În testele de performanță a ieșit relativ ok, în marja de rezultate pentru laptopuri de gaming, fără să fie în zona premium. Comparabil cu alte laptopuri de gaming, dar nu în partea superioară a clasamentului, nu în zona de top. Practic aveți acces la toate jocurile moderne, dar dacă vreți neapărat performanțe, va trebui să apelați la un desktop puternic sau la un laptop mult mai scump.
Am pus mai jos și detaliile tehnice, pentru cine este interesat, dar și rezultatele la două dintre testele realizate.
Concluzii
Acer Aspire VX15 (VX5-591G-D0DD) este un laptop de gaming destul de puternic, capabil să ruleze orice joc de ultimă generație, dar și portabil și ușor. Iar atuul său principal este prețul foarte bun. Laptopurile Acer Aspire VX15 au modele de la 3.600 de lei, iar eu vă garantez că vă faceți treaba cu ele. Modelul testat costă vreo 5.200 de lei, dar este foarte bine dotat pentru jocuri. La principalii competitori există laptopuri comparabile ca și configurație și preț, iar alegerea o face fiecare după propriile impresii legate de acel brand. Dacă ar fi însp să aleg între desktop și laptop, eu am ales totdeauna laptopul. Iar dacă ar fi să aleg între Aspire VX și un laptop business, aș merge pe varianta Acer. Puterea oferită de un laptop de gaming te ajută să fii mai eficient în orice ai lucra.