[Actualizat] Am actualizat acest articol pe 01.06.2015 – textul original fusese publicat pe 3 aprilie 2015. Pînă acum am avut trei ocazii să testez Galaxy S6 Edge și consider că este terminalul anului, cel puțin înainte de lansarea noului iPhone sau Note 5. Am editat paragrafele care erau înainte un pic defazate. Am văzut că se caută informații despre Galaxy S5 Edge, păreri și concluzii. Așa că am decis să actualizez.
Inițial, Samsung Galaxy S6 Edge a stat la mine doar câteva zile, de aceea am spus din start că review-ul era incomplet. Prima dată am testat un sample pe care nu am putut face root, n-am putut rula testele benchmark și nici n-am avut acces la alte aplicații. Atunci am ales să vă scriu despre experiența cu el la modul general, mai ales că l-am testat și în februarie la lansare. Ulterior, am văzut Galaxy S5 Edge pe Drumul Vinului. Evident, nu doar camera foto am testat-o, ci și autonomia și experiența generală de utilizare. Apoi, Galaxy S6 Edge a ajuns la mine pentru review, am petrecut cu el mai bine de o săptămână. Așa că am completat toate elementele din articol care lipseau.
Sumarul articolului:
Pro și contra Galaxy S6 Edge
Mi-a plăcut foarte mult:
– design-ul și realizarea, pentru prima oară cu adevărat premium;
– ecranul foarte bun, luminos, clar;
– foarte subțire, ușor, comod de ținut în mână;
– interfața simplă, ușor de înțeles, fără elemente grafice inutile;
– camera foto foarte bună;
Rămân de discutat:
– autonomia medie (cam 8 ore de utilizare, poți prelungi cu Ultra Power Saving);
– stocarea rămâne limitată, pentru muzica favorită și filme nu e suficient cloud sau streaming;
– evident, prețul;
Experiența cu Galaxy S6 Edge
De cum pui mâna pe acest model înțelegi de ce au vrut sud-coreenii să meargă mai departe cu ecranul curbat de la Note Edge. Atât diminuarea curburii cât și amplasarea ei pe ambele laterale au creat practic un telefon cu un design excepțional. Acum arată într-adevăr ca un smartphone premium, nu ca un experiment de marketing. Cred că la capitolul design îi pot da calificativul de “cel mai bun smartphone” fără să greșesc prea mult. Fanii iPhone sau cei ai HTC vor contesta asta, oricum ei vor contesta orice aș scrie pozitiv despre Samsung și S6 Edge 🙂 Apropo, atât iPhone 6, cât și design-ul HTC sunt din 2014 … so last year 😉
Da, am citit și eu un val de articole pozitive, care la prima vedere par o campanie de marketing, așa cum ne-am obișnuit. Însă știu că marketingul Samsung a fost prea puțin implicat în asta, din contră, este vorba despre altceva. Este un fenomen pe care l-a descris foarte bine Vali aici, oamenii adoră inovațiile tehnologice și le așteaptă, dar ele nu vin. Giganții industriei se mișcă greu, iar noii competitori n-au greutatea care să impună chestii pe piață. Jurnaliștii și bloggerii tech vor noutăți fenomenale despre care să relateze. Și ele nu există, în schimb, există design-ul S6 Edge care este *WOW*. Logic, urmând acest fenomen, lumea se entuziasmează pe baza design-ului și a ecranului curbat. Sticlă, inserții metalice, ecran foarte bun. Da, le dau dreptate și vă spun, asta este sursa articolelor, entuziasmul. Practic vorbind, modelul clasic este cea mai bună alegere. Dar hei, cine mai cumpără astăzi gadgeturi doar pentru funcții? Achizițiile se fac și pentru design, pentru nouate. Pentru că nu există altceva mai bun sau dacă există nu este cunoscut.
În realitate, Samsung Galaxy S6 Edge este și atât de bun pe cât de arătos este. Momentan este cel mai performant smartphone din 2015, cu siguranță nu este nici un terminal oarecare, este un produs de nișă, dedicat unor *geeks* pasionați să aibă ceva deosebit, chiar dacă acel ceva costă. Sunt curios dacă S6 Edge va fi la fel de vândut precum S6 obișnuit, care nu are ecran curbat și are un design mai clasic, fiind de asemenea cu aproximativ 100 de euro mai ieftin. Sau dacă se întâmplă minunea și S6 Edge se va vinde mai bine.
Sunt convins că pasionații de performanță vor trece în toamnă la Note, sunt convins că fanii Apple vor trece la următorul iPhone, iar cei care caută noutăți vor adopta terminale de la Xiaomi, Oppo și alți producători care acum se fac cunocuți. Dar sună plauzibil că Samsung Galaxy S6 și S6 Edge se vor vinde foarte bine.
Performanțe hardware
Prima oară, mi-am dat seama că modelul este un “sample” după ce am văzut că funcționează perfect, cu excepția testelor de performanță. Am testat fiecare variantă, cu Google Play, cu apk-ul direct, cu root și testare ulterioară. Am șters tot de pe telefon de mai multe ori, dar nu am reușit să scap de restricțiile de securitate, nici cu Knox dezactivat. Am testat peste 30 de aplicații benchmark, una singură s-a instalat, dar nu le putea rula, pentru că necesită conectarea la un site care este blocat. De altfel și forumul XDA și alte resuse de gen au fost inaccesibile.
Dar am reușit ulterior cu un alt model să fac testele de performanță. După ce o vreme scosesem scoruri mici și medii în teste, cu nou S6 Edge am bătut toate rezulttele posibile și am testat mai multe aplicații benchmark, rezultatele fiind clare: S6 Edge este acum peste competiție. Mie în continuare mi-a obținut scoruri peste S6 normal, diferențe de mii de puncte în Antutu. Nu am încercat și cu ele root-ate.
Camera foto S6 Edge
Samsung a adăugat acestui model un senzor BSI Cmos de 16 megapixeli, iar lentila F1.9 este acompaniată de un sistem de stabilizare optică a imaginii. În ultima vreme, Samsung a avut unele din cele mai bune camere foto pe terminalele Android, în ciuda diverselor opinii pro și contra ale specialiștilor din domeniu. Deși iPhone 6 Plus rămâne terminalul cu cea mai bună cameră foto la ora actuală, camera Galaxy S6 Edge este una din cele mai bune la nivel global. Vedeți aici și o comparație de camere foto >>
Am făcut câteva fotografii, comparându-le cu cele făcute cu HTC One M9 sau cu cele făcut cu iPhone 6 Plus. În lumina zilei sau soare, Galaxy S6 Edge are o cameră foto foarte bună. La lumină slabă, unde toate terminalele au probleme, stă binișor. Te descurci cu el pe lumină slabă, am fotografiat Luna și nu iese poza tocmai neagră.
Câteva exemple, mai jos (click pe poză pentru mărire):
Huse pentru Galaxy S6 Edge
De câte ori scriu despre terminale de top aproape inevitabil de-a lungul timpului am comentarii de la oameni care au spart ecranul, le-au scăpat în apă sau le-au zgâriat. Reparația poate fi costisitoare, complicată. Vă recomand de fiecare dată huse, folii, accesorii de protecție. Dacă tu ai 3.000/4.000 de lei pentru un telefon, protecția pentru el nu poate costa foarte mult. Fie că dai 100, 200 sau 500 de lei, un astfel de accesoriu te poate scăpa de problemele ulterioare. Iar un smartphone fără zgârieturi se vinde mult mai bine ulterior, când vrei să îl schimbi. Când te-ai hotărât să cumperi generația viitoare. Pentru că, oricât de bun este Galaxy S6 Edge, anul viitor vom avea terminale și mai bune 🙂
Vă recomand ca de obicei huse și accesorii de la MobileDirect. Am testat husa asta originală, care arată excelent și s-a potrivit foarte bine cu telefonul.
Concluzii
Samsung Galaxy S6 Edge este unul dintre cele mai interesante terminale smartphone din 2015. După părerea mea are cel mai bun design din 2015. Spun asta pentru că One M9 are același design de anul trecut, neschimbând practic nimic. Merită banii ecranul curbat? În afara unui efect simpatic când urmăriți filme sau fotografii intresante, ecranul curbat este practic inutil. Poți seta niște contacte speciale cu anumite culori și vezi rapid cine te sună după culoarea emisă. O funcție care nu va fi folosită practic de aproape nimeni. Se pot seta niște notificări care se văd pe curbură. Dar se aprinde tot ecranul, nu există nici măcar o husă smart care să lase vizibile doar curbura… Mă rog. Ca design, repet, nu are concurent, arată mult mai bine Edge decât Galaxy S6 clasic.
Decizia finală aparține cumpărătorului. Cred sincer că toți pasionații de gadgeturi și tehnologie vor alege S6 Edge. Cei care vor un terminal normal, mai performant, vor alege Galaxy S6. Ambele sunt scumpe, dar S6 Edge este mai scump decât S6 obișnuit.
Heavy-users, cei care folosesc telefonul toată ziua de dimineața pînă seara târziu nu vor alege S6 sau S6 Edge, ei vor rămâne pe Note 4 pînă la următorul model, pe care îl așteptăm în toamna asta.
Isi merita bani, camera frontala e geniala nu cred ca exista pe piata mai bun bate chiar si HTC Eyes care nu putem spune ca are o camera frontala slaba + design-ul premium sticla fata – spate + ecranele laterale.. Tind sa cred ca o sa fie mai vandut decat s6, si o sa aduca compania pe o cifra de faceri foarte buna..
 
Merita banii ecranul curbat? Nu e incomod?
 
Din punctul meu de vedere nu este incomod deloc, din contra. Legat de partea cu banii, e complicat. Selecteaza ce alte telefoane poti cumpara de banii aia, apoi compara-le. Daca gasesti vreunul mai bine dotat, sa-mi zici si mie 😀
 
Fara pareri…Vreau sa il cumpar si in afara de pret, faptul ca nu are card de memorie si bateria este incorporata, nu gasesc alte ….”bube”!
Exista?
As fi foarte satisfacut sa aflu daca DA! (fie si numai pentru a sti CE CUMPAR!)
Multumesc!
 
Eu nu am întâlnit alte probleme, nici nu am citit undeva că ar exista. Poate mai are cineva detalii, vedem.
 
Salut. Am cumparat un s6 edge negru de 64 gb si unul gold de 32 gb de la Orange, pe 18.04.2015.
Dupa 2 saptamani am ajuns cu ele in service.probleme grave de semnal .
Mi -au fost emis 2 decizii de inlocuire , dupa indelungi discutii .
Am primit goldul in urma cu 3 zile , nu si cel negru pt ca nu exista in stoc. TOT DIN CAUZA DE DEFECT CU SEMNALUL. de la service si orange store citire. Cica s-a livrat catre Romania un lot defect.
Cine are acest model , rog sa citeasca ce scrie la valoare semnal , numai cand este activat 4g. Afiseaza -113 dBm si 0 asu.
In rest pe 3g este ok. Si sa compare cu un alt smartfone cu 4g , evident tot cu android. O sa aveti o mare surpriza.
La celalat smartfone , tot in acelasi loc si cu aceeasi cartela 4g semnalul va fi ok, adice ceva de genul – 75 dBm si – 35 asu. Era vorba de un note 4 si un s4.
Oricum variaza , sau asa ar trebui.
La s6 edge , cele cu probleme , nu variaza aceasta valoare , asa cum ar fi corect.
Repet , am decizii de inlocuire de la service Orange , cel din pipera.
Astept opinii.
Multumesc
 
Salut, e prima oară când aud despre problema asta, dar o să mă informez și revin cu un răspuns pe tema asta cât pot de repede.
 
NU merita banii… nici pentru design nici pentru brand ! In pret 90% platesti brand-ul.
O alta problema: reactia intarziata de deschidere si inchidere a aplicatiilor.
 
Si eu am dus un edge in service pt probleme cu semnalul. Inca nu am aflat deznodamantul dar sunt curioasa cum se va rezolva situatia.
 
Mersi pentru informatie. Tot la Orange sau la alt operator?
 
Salut,eu am schimbat 4 telefoane s6 edge de la Vodafone si in continuare am acceasi problema cu semnalul pe 4g
 
Salut! Eu am schimbat 4 telefoane s6 edge pe garanție și în continuare am acceasi problema cu semnalul pe 4g
 
si eu am probleme cu semnalul 4G pe sample-ul venit la test 🙁
 
Aștept un răspuns de la Samsung Romania si de la Orange, se pare că există o problemă, clar.
 
sa ne calmam putin, telefoanele functioneaza impecabil, chiar si in 4g, e pur si simplu o problema de interpretare a informatiei (soft-ul nu “citeste” corect valorile semnalului).
 
Salut. Revin cu informatii noi. Mi-a fost adus noul s6 edge de 64 gb . Cum zice si adi Toma , acum functioneaza ok , dar indica la fel . intre timp am mai vazut 2-3 s6 edge si toate indica la fel .Merge acum , dar chestia cu ” softul nu citeste bine ” este ridicola si jenanta . Ce naiba , dai pe el cat pe un logan sh si trebuie sa cceptam astfel de explicatii tampite.
si oricum , maine ma duc din nou sa il schimb ca are un pixel mort .
mari tampiti astia de la samsung .
 
salut. am cumpărat un s6 32 de gb de la Orange si are probleme grave de semnal. pe 3g pierde semnalul , nu pot suna sau sta pe net si pe 4g nu prea prinde semnal. Tot lotul Orange este cu probleme. Un prieten a schimbat doua si exact aceleasi problema ca si mine. Problema e ca are aproape tot timpul 10-15 decibeli mai putin ca S5. Antena din rama sau chipsetul sunt problema. Orange se face ca ploua iar Samsung romania nu zice nimic. Unii zic ca ar fi din soft dar cred ca sunt sanse minime sa se poata rezolva. Pe alte siteuri gen UK au facut review la semnal si S6 e inutilizabil in Londra. Cel mai mare fiasco Samsung. Sunt complet dezamăgit.
 
Confirm , probleme grave cu semnalul si uneori merge sacadat (ultima versiune de android 5.0.2)…este al doilea telefon…adus deafara…al doilea luat pe abonament de la Vodafone Germania…am fost fan Samsung ( am avut aproape toate modelele)…dar am sa trec la Iphone….din pacate 🙁 ….nu sunt fan Apple…dar se pare ca sunt cele mai fiabile.
Total dezamagit…dai o “caruta” de bani si te trezesti in oras ca nu ai semnal sau 1-2 liniute !
 
PRIETENI HAIDETI SA VA ZIC CARE E PROBLEMA CU ORANGE. TOATE TELEFOANELE ORANGE SUNT DESCHISE SI RESOFTATE RESPECTIV CODATE. IDEA E CA APROAPE TOTI OPERATORII UMBLA IN TELEFOANE. DE ACEEA PREFER SA-MI CUMPAR DE LA ALTEX, EMAG UNDE TELEFOANELE SUNT CUM LE TRIMITE PRODUCATORUL.
 
Salut, revin cu informatii noi. Am schimbat un s6 de la Orange blocat orange, soft Romania. Probleme grave de semnal pe H si H+. Semnalul si datele cad dupa 5 minute pe internet. Am luat un S6 la liber deblocat pe Romania, nou nout. Aceasi problema, nici o diferenta(abonament Orange). Am luat al treilea S6 pe Vodafone Germania. Luat la liber sigilat. Nimic, nici o schimbare, tot pe reteaua Orange. Orice Samsung S6 va avea probleme pe Orange sau orice operator care foloseste technologie Huawei, indiferent de tara de unde vine telefonul. Nu este inca rascoala pentru ca se intampla doar in zone cu semnal normal si nu se intampla in centrul orasului sau in zone aproape de antene. (desi eu am patit si prin zone centrale).
Problema este ca Orange folosesc technologie Huawei si Ericsson. Se pare ca turnurile si echipamentele Huawei nu comunica bine cu chipsetul de semnal de la S6. NIMENI nu recunoaste nimic, se tine totul secret ca sa cumpere lumea tablete ca telefon nu pot sa-l numesc. Salarii mari si munca putina la Orange si Samsung . Nici nu cred ca intereseaza pe cineva de la vreuna din firmele astea sa faca ceva. Singura solutie e sa-l tineti pe 2g (EDGE) si nu sunt nici un fel de probleme, am testat 2 saptamani si telefonul merge superb, doar ca la viteze din 1995.
Problema e ca Orange no sa schimbe niciodata nimik la retea si Samsung veci pururi nu va recunoaste ca vinde pocnitori cu buna stiinta.
Sa speram ca dupa ce vom cere sa stim exact adevarul , incet incet, poate problema se va rezolva.
Oricum sper sa ii manance RDS-ul si Allview si sa ii bage in faliment cu mizerilor cu tot.
 
Buna ma gandeam sa imi iau ai eu un s6 edge…dar dupa spusele voastre imi lasa de gandit…ce sa imi iau pana la urma?ca sa inteleg ca asta nu ii k
 
În rețeaua Telekom nu am avut nicio problema cu S6, iar Edge pe Vodafone. Recunosc ca n-am testat pe Orange deloc. Dar nu am avut probleme cu niciunul.
 
Din punctul meu de vedere este cel mai grozav telefon. Niciodata nu am fost de principiu sa-mi cumpar telefoane scumpe intrucat m-a interesat functia lor principala (de apelare) si foarte rar navigarea pe internet. In schimb edge chiar m-ar atrage sa-l cumpar daca as avea un venit lunar decent. N-am avut prilejul sa-l butonez sa vad cum este in realitate dar cred ca este la fel de superb si in realitate. Personal l-as cumpara dupa ce mai trece 1 an sau chiar 2 incat sa scada mult pretul.
 
Am un s6 l.qm scăpat pe jos și îmi tremura ecranul. Aplicațiile funcționează. Aveți idee cât ar costa reparația. Ms
 
Salut , am s6 edge de o saptamana … nu stiu cum de aveti probleme cu el ,caci la mine merge “ca uns” .. legat de intrebarea ” sa imi cumpar sau nu” eu zic sa nu va mai uitati ce zice lumea si daca va place , sa il cumparati pentru ca este superb , arata extraordinar iar vizionarea unui film sau mai stiu eu ce, este fantastica datorita curburilor ecranului si veti atrage toate privirile cu el . Bafta !
 
Salut,
Am citit review-urile voastre si experientele cu s6 , dar nu prea am găsit sa se plângă nimeni de problema “low ram” in ciuda faptului ca pe forumuri internationale e o pb des întâlnită. Mai precis, din 3g ram, aproape tot timpul ram disponibil e undeva la 10-20%. Sunt destule clipuri pe youtube unde se vede ca ram used e undeva intre 80-90+%, neruland nici o aplicatie in background.
Puteti verifica si voi …
 
Bună ziua!Am achiziționat în urma cu doua luni un telefon Samsung galaxy s6 edge și uneori deși am semnal și este pornit,atunci când sunt sunată, răspunde robotul , ca și când ar fi închis. Telefonul este cumpărat de la Flanco și e în garanție. Ce ar putea avea?Mulțumesc!
 
Salut ! Stiti sa aproximati la ce pret vor ajunge S6 si S6 EDGE intr-un an ? Astept raspunsuri. Multumesc anticipat !
 
Intr-un an pretul se duce cam la 60-70% din cel de la lansare.
De exemplu, S5 costa la lansare 4000 de lei, acum este 2000 de lei.
La fel va fi si cu S6, deci probabil la anul va costa 2000.
 
Salut
Am un Samsung galaxy s 6 edge și as vrea sa știu dacă merita sa ii fac update la softwer
 
Din experienta iti spun ca actualizarile venite de la Samsung ar putea fi ok, dar sa ii faci tu actualizare la Android poate fi un dezastru 🙂
 
Salutare. Mi-am cumparat S6 edge gold de la Telekom. Il am de o luna, Va pot spune cu sinceritate ca este primul telefon de la Samsung pe care am sa il pastrez pana apare S7. Restul generatiilor nu le-am putut tine mai mult de o luna, pentru ca ma plictiseam de ele. Si inevitabil optam pentru iPhone / hTC (in special pentru design). In acest moment, din punctul meu de vedere, desginul S6 edge este peste iPhone. 4G merge impecabil. Fara probleme de semnal sau orice alt tip de problema. Jocurile de asemenea sunt o placere. In fine, nu poti descrie in cuvinte senzatia. Trebuie incercata, nu doar citita. Bateria maxim o zi, asta daca chiar il folosesti (fiind deja un fapt cunoscut). Insa se incarca EXTREM de rapid, o sa vedeti. Ca si incheiere, e primul telefon (dupa mult timp – ani) despe care pot spume ca ma bucur ca am investit banii in el. Pana acum aveam impresia ca tot platesc pentru un acelasi telefon, on and on… Cat despre provider, de-a lungul vietii am fost pe la toti. In prezent (de cativa ani) utilizez Telekom. Voi ramane la Telekom, consider ca nevoile mele sunt acoperite de serviciile lor. Sunt constient ca nu dispun de marketingul celor de la Orange / Vodafone – care sunt la TV din 20 in 20 min toata ziua – aproape ca te roaga sa iti faci abonament 🙂
 
Mersi pentru confirmare, mi se pare și mie cel mai bun. Sau S6 Edge+, depinde ce dimensiune îți place.
 
La fel si eu am achizitionat un Samsung S6 edge aici in Germania unde si locuiesc iar ca sa va spun sincer parerea mea e ca tinand ul in mana fara husa e destul de incomod avand in vedere ecranul curbat vrei nu vrei se deschid diferite aplicatii, la mine sa aprins o data din senin fara sa fiu sunat si fara vreo comanda era la incarcat , prea scump pt ce ofera parerea mea.Tin sa precizez ca folosesc in continuare un Htc M8 care isi face destul de bine treaba, am vrut sa trec la noul Samsung S6 edge dar sincer nu ma convins, l am returnat , sper sa va fie de folos.
 
Mersi pentru informatie, e si chestie de obisnuinta, dupa doua zile cu marginea curbata nu mai pare mare chestie, doar ca arata bine. Apoi un fan Samsung o sa vrea chestiile pe care le folosea inainte. iar diferenta fata S5 este mare. In fine , depinde de experienta fiecaruia 🙂
 
Buna ziua.As dori sa-mi cumpăr un samsung galaxy s6 Edge-de la media galaxy-gold 64 gb.am mai avut si alte samsung galaxy care se cam blocau-si am devenit fan iPhone-ce puteți sa-mi Spune-ți de acest model?-se poate bloca-muzica cum se aude pe el.
 
Salut,
Deocamdată nu am auzit de probleme serioase legate de S6 Edge. Eu folosesc iPhone, deci nu pot să te sfătuiesc să iei un Samsung 🙂
 
Va mulțumesc mult pentru răspuns,la 3.500 RON,trebuie sa iei o hotarâre foarte serioasă
 
Buna. Eu mi-am cumparat telefonul din afara tarii si pot spune ca nu am intalnit nici o problema din cele mentionate de voi mai sus. Telefonul merge excelent, nu se blocheaza, nimic! Cel mai bun telefon!!
 
Samsung s5 edge sau Samsung s6 edge ? Apar ambele in textul dvs. !
 
Buna. Am citit comentariile de mai sus si sincer am ramas surprins. Am achizitionat S6 edge din septembrie, are 5.1.1 si sincer nici urma de cele mai sus mentionate. Nici lag nu are , nici nu se incalzeste,nici nu pierde semnal , indiferent ca este 2G,3G.sau 4G.Sunt pe Orange de aproape 20 de ani si nu am avut nici o problema pina acum.Nu pot sa inteleg insa cum mai sint telefoanele inca blocate pe o anumita retea ,din cite stiu eu de cel putin 3 ani nu mai au voie sa blocheze telefoanele,au voie sa le puna brand-ul,dar trebuie sa fie libere de retea. In ultimi 3 ani am cumparat telefoane si de la Orange si de la Telekom si nu am avut probleme cu schimbatul sim-urilor de la o retea la alta.Revenind la S6 Edge,este un telefon superb,nu am decit cuvinte de lauda despre el.Cei care doresc sa il cumpere,nu vor regreta.
 
Salut, după părerea mea, cred că au fost unele loturi cu probleme și unele modele aduse cu sacoșa de Quicmobile care nu aveau rețeaua 4G corectă – de-aia nu funcționa 4G normal. Cumpărate mai ieftin de prin China sau Vietnam, dar cu modulele LTE de acolo. Nu știu sigur, dar mi se pare plauzibil să fie așa.
 
Foarte frumos S6 Edge, insa am o indoiala inainte sa-l cumpar, detin un abonament Digi Mobil Optim Nelimitat, iar de când exista 4G la Digi Mobil, care functioneaza pe banda 38 la frecventa 2600 Mhz, ceeea ce S6 Edge nu recunoaste, la fel cum e Note 4. Daca ar fi avut aceste caracteristici, l-as fi cumparat fara probleme!
 
Sal.am digi inca de la note 3.note4 si acum edge plus 64gb.toate merg cu digi fara probleme.note 3 suporta 128gb microsd(ca idee va anunt).camerele impecabiiile la toate 3 tel urile.fara frica in excursii nu vor dezamagi.a venit timpul edge ului…sta mai bine in mana…iti ia ochii….ia ochii omului care trece pe langa tine(eu,silver)…design ireprosabil…intr adevar alt pas….dar…..e mereu un “dar”))) bateria nu i ca la note 4…camera f f putin mai clara….nu simt nimic vis a vis de viteza de procesare ca si utilizator de rand….zici ca n ai nevoie de irda,dar …pe la vreun hotel…un ac…cv….si???incepi si injuri ca ai dat bani multi pe el degeaba).pt mine card ul e un minus enorm.fac multe poze,video…am bebe…nu stau in fiecare zi sa le pun pe laptop…. Pana acum nu s a blocat edge ul….dar sa nu credeti ca n are poticniri…are….si nu ca l as lesina cu jocuri sau multe aplicatii…am scos tot c se poate scoate…..are el ca are si n ai ce i face!asa l construiesc!in urmatoarea luna vreau sa fac un schimb cu un note 5 tot de 64gb.cred totusi ca seria note e cum au promis….cel putin note 3 si 4.acum.cu 5…iar unibody…fara slot…pff…parca as face downgrade la 4.anunt aici pt cei interesati..pana in revelion)))
 
Înțeleg perfect ce zici. De-asta nu sunt nici eu pe Edge. Probabil la anul Samsung va remedia tâmpenia cu cardul microSD. Sper. Altfel, Note 4 e foarte ok și acum.
 
Îl am de 2 luni. E un telefon foarte bun . Am avut si s5, nu se compara! Va recomand acet telefon .
 
Ok, Ok , Ok. Am citit comentariile voastre de mai sus si ce sa spun…. DESPRE CE VORBIM AICI????
Sunt telefoane super performante si nu sunt pentru oricine. Fara suparare dar nu sunt pentru oricine.
Gandeste-te bine ce venit lunar ai, si ce munca faci pentru banii castigati. Sunt telefoane pentru oameni care nu plang de au pierdut 1000 de euro. Acum sa fim seriosi…, Eu am inteles despre dezamagrile voastre dar totusi sa ne dumirim putin, tehnologia avanseaza si nu este aceiasi peste tot. Bors mananc oricine dar nu toti in acelasi fel de farfurii si cu aceleasi tacamuri. Deci ma repet : eu nu spun nu va luati dar nu sunt pentru oricine.
Eu am ! Este un telefon superb, este un telefon complet, este un telefon care imi satisface toate necesitatile zilnice ce tine de el…, A fost o provocare pentru mine, o curiozitate astfel incat l-am cumparat cu banul jos nu in rate, nu la nu stiu ce operatori pe nu stiu ce abonamente si inca ma face curios, este un telefon care in timpul liber in spatiul deschis e o companie placuta. E aiurea asa rotunjit , asa imi pare mie, dar da bine. nu mai am telefon am jumatate de borcan. ok. Aici s-a ajuns ma conformez deoarece imi permit cheltuiala dar sa nu uitam ca sunt si alte modele de telefoane. Vad ca s-a ajuns la a se face polemica in general totul pornind de la nimicuri. Mai bine faceti cunostinta decat voi si telefonul si laptop ul. Socializati direct! REVIN : TELEFON DE NOTA ZECE SI NU PENTRU ORICINE. TELEFON DE ACEST GEN LA OAMENI CU BANI ! NU CU MERCEDESUL SA MERGI LA ARAT ! Zi frumoasa in continuare la toti si nu va mai contraziceti sau arunca cu vorbe aiurea la adresa Samsung, sau Nokia , sau Orange… vodafone etc. Vorbiti de firme mari. Eu zic sa va uitati voi la o munca pentru voi si la un telefon care sa va placa. Criticii sa fie doar aceia de lectura! Romania a fost tara hotilor si este. De asta nu merg telefoane, masini, gopi autostrazi cu pixul etc… NU ESTE UN TELEFON PENTRU ORICINE. NU ESTE DE LUAT IN RATE. NU ESTE PENTRU BISNITA. ESTE PENTRU OAMENI CU COLOANA VERTEBRALA SI BANI IN BUZUBAR! OARE CATI OAMENI NU AVEM S6 EDGE PLUS SI…. CATI ATI VAZUT INTRAND ASA SA VORBEASCA DE TELEFOANE? NOI NU CASTIGAM DIN CLICURI PE CLIPULETE CUM DESCHIDE UNUL CUTIA CA SI-A LUAT TELEFONUL. IN FINE …
 
Sall…ma poate ajuta si pe mn cine va..am cumparat un s6 edge m am grabit sa fac cont parole si etc sal pornesc toate bune…am pus parola cu amprenta …din pacate azi m am taiat la degetul cu amprenta si nu a mai recunoscut degetul…parole id nu am bagat la cap ce am facut din graba…pb e ca lam resetat din butoane si cand ajung la cont samsung imi spune ca acest aparat a fost resetat la tot din fabrica din cauza ca am blocat parola si imi cere sa ma loghez la cont samsung pe care nul stiu sau poate doar parola…sti cine va cum pot sal pacalesc sau il duc la ei….multumesc
 
Salut Cristi, când pui amprenta pe S6 Edge îți cere un cod, să-l introduci și să confirmi, tocmai ca să îl folosești când nu merge amprenta. Pentru că uneori nu o vede nici dacă nu te-ai tăiat, așa că trebuie codul. Dacă nu ai nici cod, nici parola, du telefonul înapoi la proprietar 🙂
 
Întrebare care ma frământă de 6 luni de când l-am luat , s6 edge este rezistent la apa ? a avut cineva curajul sa încerce?
 
Salut,
Sfatul meu este să nu testezi foarte tare 🙂
Rezistă la ploaie, la stropire, foarte puțin timp sub apă. Se poate infiltra și rămâi fără el. Dacă ai asigurare, atunci cred că poți încerca.
 
Si eu am un s 6 edge de cateva luni.Ca un fan Samsung ce sunt, am trecut toate etapele Galaxy (si inainte) insa va rog sa ma credeti ca il iubesc pe “Edge” la fel ca in prima zi !A ramas la fel de atragator, are aceeasi perfectiune in functionare, desi e in Orange, detestat de unii…
 
are cineva idee care este diferenta dintre s6 edge+ si edge+ dual? am inteles ca dual este versiunea pt Asia. merge 4g Vodafone pe un astfel de device? (edge+ dual). multumesc !
 
Salut. ma poate ajuta cineva cu instalarea baseband/imei? am facut un root si am ramas fara ele. nu le’am salvat.. contracost. multumesc( 0754571976) mesaj si va sun eu. nu sunt in tara. multumesc, poate stie cineva cum pot rezolva problema 🙁
 
Vezi dacă te ajută tutorialul ăsta:
http://www.technobezz.com/how-to-fix-galaxy-s6-null-imei-unknown-baseband/
 
Nu reușesc sa vad filmele care le am încărcat pe tf cu sonor , îmi zice ca nu am codec-uri… de unde le descarci? Ms , în rest telefonul e ok !