Sony Alpha 57 este prima cameră foto de anul ăsta care a venit la teste fără presiunea de a-mi forma o opinie în 48 de ore. M-a jucat mai bine de o lună cu aparatul foto, iar acum pot spune că am ce scrie despre Alpha 57, pot să fac o comparație reală cu un DSLR clasic sau cu aparatele mirrorless. Așa că vă invit să citiți mai departe.

Sony Alpha 57
Sony SLT Alpha 57

Sony Alpha 57

Sony α57, sau A57, SLT-A57, este o cameră foto care concurează la statutul de DSLR, dar are de fapt la bază o tehnologie concurentă, translucent mirror. Tehnologia nu este inventată de Sony, oglinzi transparente s-au folosit în camerele foto clasice din anii ’60. În era digitală Olympus au testat tehnologia în anul 2000, dar nu au elaborat. Ulterior au trecut la mirorrless (Micro Four Thirds). Sony a abodat mai târziu această nișă oarecum între DSLR și mirrorless. Dacă DSLR-ul continuă să fie tehnologia de top în domeniul imaginii (și la poze, dar și la filmare), părerea mea sinceră este că SLT-ul este peste camerele mirrorless. Aici nici cei mai cunoscuți specialiști nu s-au pus de acord. Teoretic, plasarea senzorului direct în fața lentilei (mirrorless) ar trebui să aibă cele mai bune rezultate pentru imagine. Practic, nu a reușit nimeni asta, iar DSLR-ul reușește să obțină cele mai bune imagini și culori. Cred că este vorba de experiență și rafinarea ani la rândul a opticii și a procesoarelor. Aparatele SLT și mirrorless au aceiași senzori și aceeași optică ca un DSLR și totuși nu ating aceeași claritate a imaginii și aceeași profunzime de câmp sau culori naturale. Cred că în câțiva ani se vor rafina însă și aceste tehnologii digitale pentru a crea imagini mai bune decât DSLR-ul clasic.

SLT-ul are oglinda transparentă pentru că filtrează lumina care intră prin obiectiv și o parte o reflectă pentru procesorul auto-focus. Rezultă un focus extrem de rapid, imagini foarte clare, o calitate cu mult peste mirrorless. Totuși, pus lângă DSLR, vezi cu ochiul liber diferențele de culori, zone supra sau sub-expuse, distorsionarea imaginii la colțuri. Știu, pentru 90% din potențialii clienți, asta nu va conta deloc. Iar pentru 90% din potențialii clienți, Alpha 57 va face imagini mai bune decât orice altă cameră foto au testat pînă la ora actuală, din varii motive.

Sony Alpha 57
Sony Alpha 57

Alpha 57 – design

Camera foto Sony are design apropiat de DSLR, încercând să concureze astfel pe segmentul amatorilor-entuziaști, care se joacă cu setările manuale pentru a învăța fotografie, dar mai pozează și pe modurile automate atunci când văd că sunt depășiți de situație. De-aia are toate butoanele pentru control manual, poți schimba obiectivul de kit cu variante mai bune, poți lua un bliț adevărat și așa mai departe. Camera este mai compactă și mai ușoară decât un DSLR, dar este mai mare decât Sony Alpha SLT A55 (generația anterioară).

ads

Ecranul mobil reprezintă un atu pentru oricine fotografiază afară din studio. Fie că ești în mulțime sau singur pe munte poți folosi ecranul mobil să faci imagini mai creative. Totuși, ecranul mobil de la Alpha 57 nu este foarte bine gândit, iar mișcările lui sunt limitate. Aici lasă loc de mai bine pentru generația următoare.

Ca format stă foarte bine în mână și este suficient de comod de utilizat. Găsești butoanele chiar dacă ești obișnuit cu alt format de cameră foto.

Sony Alpha 57 – detalii tehnice

Senzorul este unul bun, CMOS de 16,1 megapixeli, APS-C. Dimensiunea aleasă (Advanced Photo System type-C) prezintă și avantaje și dezavantaje comparat cu Full Frame de la DSLR. Notăm deocamdată dimensiunile 3:2 și faptul că este considerabil mai mic decât un Full Frame – de aici și o calitate a imaginii corespunzătoare.

Sony Alpha 57 face poze corecte și clare aproape în orice situație. Am pozat dimineață, seara, pe soare sau pe vreme înnorată, noaptea la foc de tabără sau în interior. Nu am ceva să-i reproșez.

Lentilele de kit sunt în mod tradițional proaste. Alpha 57 vine la pachet cu un obiectiv 18-55mm f/3.5-5.6. Este ok pentru familie, pentru cei care călătoresc la diverse evenimente, pentru vacanțe și așa mai departe. Dar pentru a face fotografie, m-aș gândi la alt obiectiv.

Ecranul este LCD cu diagonala de 3 inchi, dar are tehnologie TruBlack Xtra pentru contrast mai bun și redarea imaginilor mai clară. Procesorul de imagine este unul BionZ, unul din cele mai bune din industrie la ora actuală, eu personal l-aș pune pe locul doi într-un clasament personal. Dar aici sunt prea multe aspecte de luat în calcul.

Modul HDR a fost îmbunătățit față de primele versiuni, iar acum are rezultate bune. Modul Panorama mi-a plăcut, deși am făcut pozele din mână și în câteva cazuri nu am observat că uneori au fost înclinate aiurea. Odată cu scăderea luminozității începi să vezi limitările tehnologiei SLT. Filtrează și lumina pe care o altă cameră o va folosi cu succes pentru fotografia pe timp de noapte.

Bateria mi s-a părut că s-a terminat repede, cam în 150 de cadre, dar este posibil să fie un sample de test care a fost testat intensiv și astfel informația să nu corespundă în cazul unui aparat foto nou-nouț.

Sony Alpha 57 -preț

Surpinzător pentru un gadget, Sony Alpha 57 este disponibilă la acelați preț la eMAG.ro, la F64 sau la Sony Center, respectiv 3.399,99 lei. Cei de la Sony Center au însă pînă pe 31 octombrie promoții care îți permit să iei și niște obiective la reducere pentru această cameră.

Sample-uri și info

Dacă vă pasionează camera foto Sony, puteți citi câteva detalii suplimentare aici și aici, puteți vedea fotografii sample, macro sau panorame. Eu adaug doar o panoramă pe soare și una pe vreme înnorată 🙂

sample Sony Alpha SLT A57 - soare
sample Sony Alpha SLT A57 – soare

sample Sony Alpha SLT A57 - innorat
sample Sony Alpha SLT A57 – innorat

Concluzii

Camera foto Sony Alpha SLT-A57 este bine poziționată, pentru entuziaștii care au bani de dat pe un aparat mai bun, nu-i pentru începători sau pentru studiourile foto. Este zona cu creștere mare în vânzări, conform studiilor recente. Cel puțin pe piața locală. Ca preț este un model accesibil din gama Sony, pentru că noile camere care au fost abia lansate aduc prețuri relativ mai mari.

Tehnologia este comparabilă cu DSLR, cred că este cea mai bună formulare, fair-play. Ca și calitatea pozelor – similară DSLR, dar nu identică. Pe lumină bună este un aparat excelent, bate multe din camerele foto DSLR pe care le-am testat, dar nu mi-a plăcut la lumină slabă.

Pro și contra

Mi-a plăcut camera foto Sony Alpha 57 pentru:
– autofocus rapid și fotografii clare, având culori foarte bune;
– dimensiunea compactă, grip-ul bun și dispunerea butoanelor ok;
– are moduri de lucru interesante – Panorama, Macro foarte bun, sport;
– meniul este intuitiv și ușor de învățat;
– filmarea Full HD este ok (auto-focus în filmare, mai sunt alte 3 camere foto DSLR care fac asta – A37, Canon 650D și Nikon D3200);

Nu mi-a plăcut:
– sistemul SLT filtrează lumină și atunci când scade luminozitatea;
– are momente când nu citește ok cardurile SD;
– obiectivul de kit este de nivel mediu;
– funcțiile de control manual nu sunt disponibile în toate modurile de fotografiere;
– lipsește GPS sau WiFi;

Galerie foto