Cea de-a doua generație Bitdefender Box, cea despre care s-a anunțat că va fi produsă în România, va fi prezentată mâine la CES 2018. Florin Talpeș are o prezentare la Las Vegas, pe 10 ianuarie de la ora locală 14-15, probabil după miezul nopții la noi. 

Prima versiune a soluției hardware produsă de compania românească de securitate IT a fost prezentată anul trecut la CES Las Vegas. La începutul lunii noiembrie 2017, noul Bitdefender Box a primit premiul Honori CES Innovation Award în categoria cybersecurity. A doua generație Bitdefender BOX este capabilă să se interconecteze cu asistenții din soluțiile destinate locuințelor inteligente, precum Google Home și Amazon Echo. Asta le va permite utilizatorilor, printre altele, să folosească inclusiv comenzi vocale ca să scaneze de amenințări informatice anumite dispozitive sau să întrerupă conexiunea la internet când aceasta nu este necesară. Box va încorpora și soluțiile de control parental, care le permit părinților să asigure siguranța online a copiilor.

Bitdefender Box oferă un sistem avansat de protecție a datelor, bazat pe analiza în timp real a traficului de internet, și pe mecanisme de corelare a incidentelor de securitate cibernetică, care avertizează asupra amenințărilor periculoase și blochează încercările atacatorilor de a invada viața personală a utilizatorilor.

Bitdefender este prima companie din lume care a lansat în 2015 un dispozitiv de securitate ce anticipa tendințele unei piețe în care tot mai multe dintre aparatele electronice folosite zilnic se conectează la internet, fără ca utilizatorii să aibă posibilitatea să le protejeze de amenințări cibernetice. Soluții similare au fost lansate de atunci de majoritatea competitorilor din industrie. De asemenea, unii competitori din zona de routere, precum D-Link, au început să integreze soluții de securitate IT care să filtreze traficul. Evident, fiecare dintre abordări are avantajele și dezavantajele sale pentru utilizatorul final.

Bitdefender Box are un preț de 249 de dolari pentru partea hardware, la care se adaugă abonamentul anual de 99 de dolari.