Dacă ai făcut trecerea de la iPhone la Android și ai prieteni cu care discutai pe iMessage, există acum o aplicație în Google Play care îți permite să preiei mesajele de acolo. Lipsa soluției de comunicare iMessage era una din piedicile în calea celor care treceau de la iOS la Android, dar acum există o soluție.

Aplicația se numește WeMessage și este disponibilă în Google Play.

Este realizarea unui tânăr pasionat de programare și care a creat un server special pentru a gestiona mesajele, nu e clar acum câți utilizatori suportă. El a scris pe Reddit despre soluția asta și acum aplicația a devenit destul de populară. Problema este că Apple ar putea interzice accesul la ea sau Google ar putea să o retragă din Play Store.

Pe lângă aplicația de pe telefon, mesajele trec printr-un computer Apple. WeMessage este compus din două părți, aplicația de Android de pe telefon și aplicația server care este instalată pe un computer Apple la ora actuală. Serverul preia mesajele iMessage și le trimite către terminalul Android. Pentru a putea folosi aplicația Android, aveți nevoie și de aplicația pentru Mac, care poate fi descărcată de pe site-ul oficial.

Mesajele iMessage nu pot circula oficial decât pe dispozitivele Apple, dar au făcut și soluție pentru Mac, așa că de-aici ideea tânărului dezvoltator. Nu se poate dezvolta o aplicație pentru Windows sau Linux, pentru că asta încalcă drepturile de utilizare stabilite de Apple pentru dezvoltatorii prezenți în App Store. Probabil pe viitor se vor trece printr-un server virtualizat, dar nu există concret un plan oficial.

Soluția a mai fost făcută anterior, dar cei care au realizat astfel de aplicații au văzut că Apple le-a scos pe rând din App Store și aplicațiile au fost blocate de la accesarea mesajelor. De aceea, nu este o soluție foarte sigură. Dezvoltatorul a asigurat că va actualiza ambele soluții pînă când va observa vreo restricție impusă de Apple. Nu poate prezice nimeni acum dacă ea va merge pe viitor sau nu, dacă Apple va face ceva oficial pe viitor sau nu. Probabil cei care renunță la iMessage trec rapid pe noile soluții, genul Whatsapp, FB Messenger sau ce aplicații folosesc prietenii lor (WeChat, Line, Viber, Telegram și altele).

Foto:  © Piero Cruciatti | Dreamstime

Sursa: BGR