Știți momentul ăla în care angajatul operatorului de telefonie vă presează cu o ofertă nouă și vă este jenă să spuneți nu? Ei bine, chiar și o confirmare telefonică nu echivalează cu semnarea vreunui contract. Aveți dreptul să vă răzgândiți, iar modificarea abonamentului se poate face doar odată cu semnarea unor documente noi.

ID 90245297 © Evgenyatamanenko | Dreamstime.com

Autoritățile spșun că, după prezentarea ofertei pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune și acceptarea acesteia în cadrul unei convorbiri telefonice, utilizatorul mai are de parcurs încă doi pași importanți pentru încheierea unui contract pentru servicii de comunicații electronice. În primul rând, utilizatorul trebuie să primească de la furnizor pe un suport durabil (scrisoare prin poștă, e-mail sau fax, etc.), oferta prezentată și agreată în cadrul convorbirii telefonice și apoi, cel mai important aspect, trebuie să semneze oferta sau să-și exprime acordul în scris, pe un suport durabil, contractul fiind considerat încheiat abia după acest moment. În plus, utilizatorul are dreptul să se retragă din contractul la distanță în termen de 14 zile de la data exprimării acordului în scris sau data primirii produselor, fără a invoca vreun motiv.

Contractul la distanţă este acel contract încheiat între un furnizor de comunicații electronice și un utilizator, în cadrul unui sistem organizat de vânzări sau de prestare de servicii, fără prezența fizică simultană a celor două părți, cu utilizarea exclusivă a unuia sau mai multor mijloace de comunicare la distanţă (de exemplu, telefon, scrisoare, e-mail, aplicaţii online etc.).

În situația încheierii unui contract la distanță ca urmare a prezentării unei oferte în cadrul unei convorbiri telefonice, utilizatorul trebuie să știe că:

  • oferta discutată telefonic și o serie de informații minime cu privire la serviciile pe care urmează să le contracteze trebuie să ajungă la el în forma scrisă, pe un suport durabil, înainte de încheierea unui contract;
  • contractul la distanță îl angajează pe utilizator doar după ce aceasta a semnat oferta sau și-a dat consimțământul scris pentru oferta respectivă, pe un suport durabil;
  • utilizatorul are dreptul să se retragă din contract, fără nicio justificare, în termen de cel mult 14 zile de la exprimarea consimțământului în scris sau data primirii produselor.

Înainte de încheierea contractului la distanță, în cadrul convorbirii telefonice, furnizorul de servicii de comunicații electronice trebuie să pună la dispoziția utilizatorului cel puțin următoarele informații privind:

  • caracteristicile esențiale ale serviciilor/echipamentelor oferite;
  • tarifele și modalitatea de calcul al acestora, beneficiile, opțiunile și extraopțiunile incluse;
  • perioada contractuală minimă;
  • dreptul de retragere din contract și condițiile în care utilizatorul își poate exercita acest drept;
  • modalitățile de plată, livrare, data până la care se angajează să livreze echipamentele.

Dacă contractul la distanță se încheie prin alte mijloace de comunicare la distanță, furnizorul trebuie să îi comunice utilizatorului informațiile minime precontractuale într-un mod adecvat mijlocului de comunicare respectiv. În cazul acestor contracte, momentul închierii contractului la distanță îl constituie momentul confirmării de către furnizor, pe un suport durabil, a acceptării comenzii transmise de consumator.

Pentru a veni în sprijinul furnizorilor de servicii de comunicații electronice, dar și al utilizatorilor acestor servicii, ANCOM și ANPC au elaborat un ghid care prin care este prezentată modalitatea de interpretare a legislației naționale referitoare la încheierea contractelor la distanță, respectiv în afara spațiilor comerciale.
Informațiile specifice despre încheierea contractelor la distanţă pentru fiecare tip de serviciu – telefonie, internet, televiziune – sunt disponibile în InfoCentrul ANCOM.

Din totalul de 3.611 de reclamații ale utilizatorilor primite și soluționate de către ANCOM anul trecut, 9% au vizat încheierea contractelor la distanță.

Dacă ești consumator, ai încheiat un contract la distanță și furnizorul nu ți-a respectat drepturile în cadrul procesului de încheiere a contractului, poți sesiza ANCOM sau ANPC.

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected] și telefon 0769.066.003.
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!