Un gest binevenit și care arată că Telekom a luat în serios problema de ieri. Operatorul a anunţat azi o reducere la factură şi că va oferi beneficii suplimentare pentru clienţii săi .

Foto: © Aleksej Penkov | Dreamstime.com

Telekom le mulţumeşte clienţilor pentru înţelegere şi suport şi anunţă că le oferă acestora reducere la factură şi credit suplimentar la Cartelă pentru nefuncţionarea serviciilor mobile în data de 5 martie, precum şi beneficii adiţionale, atât pentru clienţii rezidenţiali, cât şi business.

Astfel, abonaţii persoane fizice şi companii, clienţi ai serviciilor mobile precum şi cei ai ofertelor integrate fix-mobil, vor primi o reducere echivalentă unei zile de abonament la prima factură lunară emisă după data de 11 martie. Clienţii cu servicii preplătite vor primi credit suplimentar cu echivalentul consumului mediu zilnic (la nivelul bazei de clienţi). Acesta va fi încărcat automat pe cartelă începând de săptămâna viitoare. Atât reducerea la abonament, cât şi creditul suplimentar vor fi oferite clienţilor automat, fără a fi necesar ca aceştia să parcurgă paşii procedurali din contract.

În plus, începând din 2 aprilie, toţi clienţii Telekom ai serviciilor pe bază de abonament vor primi gratuit beneficii de voce, SMS şi date NELIMITATE naţional, valabile 30 de zile, pe care aceştia vor putea să le activeze oricând doresc, până la sfârşitul anului. Detalii referitoare la modalitatea de activare a acestor beneficii vor fi disponibile pe site, începând de luni, 12 martie.

Pentru clienţii companii care se bucură deja de oferta Freedom cu beneficii nelimitate, Telekom oferă un SIM gratuit cu 2 GB trafic de net 4G, activ pe o perioadă de 30 de zile, pe care aceştia îl pot solicita în magazinele Telekom până la finalul anului 2018.

În data de 5 martie, pe fondul unor disfuncţionalităţi tehnice în reteaua mobilă, clienţii Telekom de servicii mobile au întâmpinat dificultăţi în efectuarea apelurilor şi a traficului de date mobile. Echipele tehnice Telekom au depus toate eforturile pentru soluţionarea acestor disfuncţionalităţi în cel mai scurt timp posibil, serviciile fiind restabilite la parametrii normali de funcționare în aceeaşi seară. Telekom Romania îşi cere scuze pentru inconvenientele create.

 

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected] și telefon 0769.066.003.
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!