Orange Moldova a semnat azi un contract pentru preluarea 100% a Sun Communications, operatorul de cablu cel mai mare din Republica Moldova. Compania urmează astfel trendul momentului de a deveni furnizor de servicii integrate.
Sursa foto: ITMoldova.com
Nu avem detalii privind tranzacția financiară. Orange Moldova va începe curând să ofere servicii fixe de acces la Internet și posibil și telefonie fixă, dar și televiziune prin cablu.
Orange Moldova este cel mai mare operator și pe această piață, oferind și acoperire 4G pentru 84% din populație.
Sun Communications este numărul unu pe segmentul televiziune (CATV și cablu digital), cu acoperire în Chișinău, Bălți și Cahul. Oferă acces la 172 de canale TV și 25 de posturi HD. Sun TV are cam 100.000 de abonați în Republica Moldova, plus 38.000 de clienți VoIP. Serviciul de internet a ajuns acum la 300 Mbps.
Tranzacția așteaptă acum aprobarea autorităților.