UPDATE: După încheierea primei zile a licitaţiei de spectru, este necesară continuarea organizării de runde primare.
În prima zi a licitaţiei s-au desfăşurat deja două runde primare. Având în vedere că cererea depăşeşte oferta în cel puţin una dintre categorii, ANCOM va organiza mâine o nouă serie de runde primare.

telecom

Rundele primare se vor încheia după o rundă în care cererea de blocuri nu mai depăşeşte numărul de blocuri de frecvenţe disponibile, pentru toate categoriile de blocuri. După rundele primare, licitaţia poate continua prin organizarea unor runde suplimentare dacă în urma rundelor primare rămân blocuri de frecvenţe nealocate şi se va încheia cu runda de alocare în care operatorii pot licita pentru locul dorit în bandă.

Licitație în etape

Astăzi se licitează la ANCOM licențele telecom. Cei cinci jucători intrați în licitație se luptă pe licențe pentru servicii GSM, 3G, HSPA, dar și LTE/4G. Sunt licențe care vor fi acordate pe 15 ani. Suma minimă care va ajunge în buzunarele guvernului este de 700 de milioane de euro, dar pariez că va fi mai mare.

ANCOM a organizat un tip de licitație care îi permite să maximizeze veniturile odată ce doi sau mai mulți operatori sunt interesați de o anumită parte a spectrului. În prima rundă de licitație, preţul pentru fiecare bloc din benzile scoase la licitaţie de ANCOM va fi egal cu preţul de pornire pentru respectiva categorie.

Fiecare ofertant este invitat să depună o ofertă indicând numărul de blocuri din fiecare categorie pentru care doreşte să liciteze. La încheierea fiecărei runde primare se centralizează toate ofertele primite, iar dacă în runda respectivă cererea depăşeşte numărul de blocuri de frecvenţe disponibile în una sau mai multe categorii, se organizează o nouă rundă primară.

În cazul în care se vor organiza mai multe runde primare, preţul pentru un bloc în benzile în care există cerere excedentară va fi crescut şi comunicat ofertanţilor. Rundele primare se încheie după o rundă în care cererea de blocuri nu mai depăşeşte numărul de blocuri de frecvenţe disponibile, pentru toate categoriile de blocuri. Licitaţia poate continua prin organizarea unor runde suplimentare dacă în urma rundelor primare rămân blocuri de frecvenţe nealocate şi se va încheia cu runda de alocare în care operatorii pot licita pentru locul dorit în bandă.

Abia aștept să aflăm primele informații legate de blocurile licitate și frecvențele ocupate de fiecare operator. Și să vedem ce face 2K Telecom:-)