Sony a lansat căștile WF-1000XM6, cu anulare a zgomotului, calitate excelentă a sunetului, apeluri și conectivitate îmbunătățite și un design ergonomic.

Sony WF-1000XM6

Sony WF-1000XM6

Sony WF-1000XM6 promit o anulare a zgomotului mai bun[, cu o reducere cu 25% mai mare a zgomotului față de generația anterioară. Performanța este îmbunătățită în special în gama de frecvențe medii și înalte, cele mai comune în mediul urban, oferind liniște de neegalat chiar și în trafic sau în cafenele aglomerate.

Utilizează procesorul avansat HD Noise Cancelling QN3e pentru un control precis al microfoanelor și performanță maximă. Cu patru microfoane, cu unul mai mult decât modelul precedent, anularea zgomotului devine și mai eficientă. Procesorul Integrated Processor V2, regăsit și în WF-1000XM5, și WH-1000XM6, gestionează Adaptive Noise Cancelling Optimiser. Tehnologia monitorizează zgomotul extern și condițiile de purtare în timp real, oferind performanță optimă a anulării zgomotului. Eficiența a fost îmbunătățită pentru a reduce zgomotul care poate pătrunde prin spațiile dintre dopuri și canalul urechii, adaptându-se la forma fiecărui utilizator. Astfel, experiența audio rămâne imersivă, indiferent de mediu sau modul de purtare.
WF-1000XM6 este echipat cu dopuri auriculare de izolare a zgomotului de la Sony, optimizate pentru confort și izolare fonică eficientă. Sunt disponibile în patru dimensiuni pentru o potrivire sigură, indiferent de forma urechii.

ads

De asemenea sunt echipate cu două procesoare care lucrează împreună pentru claritate, detalii și precizie deosebite. Amplificatorul DAC îmbunătățit, alimentat de procesorul QN3e, asigură o redare fidelă a sunetului, iar Integrated Processor V2 suportă procesare pe 32 de biți (față de 24 biți în modelul anterior), oferind o rezoluție superioară și un sunet mai bogat. În plus, unitatea de difuzoare recent dezvoltată de Sony aduce o nouă dimensiune calității sunetului pentru WF-1000XM6. Diafragma are un design unic, combinând materiale diferite pentru cupolă și margine. Marginea moale oferă un bass profund și captivant, în timp ce cupola rigidă și ușoară redă frecvențe înalte clare și extinse. De la procesarea semnalului până la redarea finală, fiecare detaliu este gestionat cu precizie, minimizând distorsiunea și oferind un sunet de înaltă rezoluție extrem de fidel. Canelurile speciale de pe margine rafinează sunetul, pentru o redare și mai clară și mai lină.
WF-1000XM6 dispune, de asemenea, de Hi-Res Audio Wireless, DSEE Extreme, compatibilitate 360 Reality Audio, egalizator personalizabil pe 10 benzi în aplicația Sony | Sound Connect, headtracking și efect de muzică de fundal.

Sunt echipate cu două microfoane și un senzor de conducție osoasă pe fiecare cască, WF-1000XM6 utilizează un algoritm avansat AI de reducere a zgomotului prin beamforming pentru a capta vocea cu precizie. Chiar și în medii zgomotoase sau înconjurat de conversații, tehnologia izolează inteligent vocea, asigurând că persoana cu care vorbești te aude clar în orice moment.

Seria 1000X a urmărit întotdeauna o formă care să se potrivească perfect urechii umane, cu un design ergonomic pentru stabilitate și confort. Cu WF-1000XM6, Sony duce această potrivire la un nivel superior, proiectând căștile astfel încât să urmeze curburile naturale ale urechii interioare, reducând disconfortul și sporind confortul la purtare.

WF-1000XM6 include toate funcțiile utile regăsite și la modelul precedent, care fac căștile ideale pentru utilizarea de zi cu zi, precum ascultarea adaptată la context cu Auto Play și Adaptive Sound Control, Quick Access și asistență vocală. Google Gemini oferă asistență hands-free fără întreruperi, oriunde s-ar afla. Utilizatorii pot asculta muzică, comunica cu prietenii, primi notificări și multe altele. Prin Gemini Live, conversațiile devin naturale și fluide, permițând utilizatorilor să adauge în listele de cumpărături din Google Keep sau să programeze evenimente în Google Calendar, totul fără să fie nevoie să atingă telefonul. Conexiunea este acum și mai fiabilă datorită algoritmilor avansați și antenelor îmbunătățite, cu 1,5 ori mai mari decât modelul anterior. WF-1000XM6 sunt, de asemenea, compatibile cu LE Audio, tehnologia Bluetooth de generație următoare, care permite latență ultra-scăzută, ideală pentru gaming. În ceea ce privește autonomia, căștile oferă până la 8 ore de ascultare cu o singură încărcare și până la 24 de ore cu ajutorul carcasei de încărcare, astfel încât utilizatorii să poată asculta conținutul preferat toată ziua fără grija bateriei. În plus, tehnologia Qi permite încărcare wireless rapidă și comodă.

Sony WF-1000XM6 vor fi disponibile în culorile Black și Platinum Silver începând cu luna februarie a anului 2026, la un preț de vânzare cu amănuntul recomandat de 1.549 lei.
Modelul Sony WH-1000XM6 va fi disponibil în culoarea Sand Pink din luna februarie a anului 2026, la un preț de vânzare cu amănuntul recomandat de 2.249 lei.