Operatorul telecom a lansat azi Vodafone Club, program de loialitate adresat tuturor utilizatorilor de servicii mobile Vodafone, fie că este vorba despre persoane fizice care beneficiază de abonamente și cartele preplătite, precum și clienți Vodafone Business.

ce este Vodafone club

Utilizatorii se vor putea bucura de ofertele programului, în care vor regăsi multe dintre cele mai cunoscute branduri din România. Branduri de renume și reduceri substanțiale disponibile direct în My Vodafone.

Programul de loialitate VODAFONE CLUB este conceput pentru a arăta aprecierea față de utilizatorii de servicii mobile și de a recompensa încrederea acestora în prima rețea de telefonie mobilă digitală din România. Prin intermediul programului recent lansat, Vodafone își dorește să ofere clienților săi flexibilitate, acces la produse și servicii de calitate, precum și oportunitatea de a alege beneficiul dorit în funcție de nevoile cotidiene. Astfel, utilizatorii au acces, simplu și rapid, direct în aplicația My Vodafone, secțiunea „Program de loialitate”, la un portofoliu cu zeci de reduceri la produse și servicii variate, de la comercianți consacrați. Lista de parteneri și ofertele vor fi actualizate periodic.

ads

Reducerile se vor rezerva direct în aplicație, printr-un simplu click, iar clienții vor primi un cod aferent voucher-ului rezervat pe care îl vor folosi la achiziția de produse sau servicii la preț redus, atât online, cât și în locațiile fizice ale partenerilor. Ofertele vor acoperi categorii variate, pentru a satisface o gamă largă de preferințe: sport, sănătate, educație, modă, culinar, tehnologie, electronice, produse pentru copii și pentru casă.
Printre partenerii din VODAFONE CLUB se numără: 7Card, AVStore, BestKids, Bitdefender, Cărturești, Deichmann, Domino’s Pizza, Arthur, Jerry’s Pizza, Lego, Logiscool, Salomon sau Vivre.

Clienții Vodafone Business vor beneficia de reduceri la serviciile destinate companiilor oferite de Bitdefender, BlackCab sau Regina Maria. Lista completă este disponibilă în secțiunea dedicată din aplicația mobilă My Vodafone. Mai mult decât atât, în fiecare lună toți clienții se vor putea bucura de reduceri de top, disponibile exclusiv în luna curentă, sub denumirea de OFERTA LUNII.

Spre exemplu, în luna ianuarie, beneficiarii programului de loialitate pot opta pentru reduceri de până la 50% la serviciile de fitness și nutriție de la 7Card, la magazinele Intersport sau la serviciile medicale oferite de rețeaua de sănătate Regina Maria. Programul de loilalitate VODAFONE CLUB va deveni disponibil în perioada următoare și pentru utilizatorii de servicii fixe.

Detalii program aici.