Exynos 9820 – denumit oficial de Samsung Exynos 9 Series 9820 – procesorul care va fi oficial pe Galaxy S10 și probabil și pe Note 10, a fost prezentat oficial și are caracteristici interesante. E foarte ciudat că Samsung a ales o tehnologie de producție diferită de Apple sau Huawei, dar probabil au avut ei motivele lor. 

Zvonurile pe care le știam anterior s-au dovedit cam false.

Detaliile acestui procesor sunt prezentate pe site-ul oficial Samsung.

Samsung Exynos 9820

Procesorul de următoare generație este realizat pe 8 nanometri, spre deosebire de Apple sau Huawei care au trecut deja la 7 nanometri. Cu cât tehnologia de producție reduce dimensiunile, cu atât scade consumul de energie și se încinge mai puțin. Totuși, diferențele nu sunt probabil foarte mari. Deja sunt curios cum va fi următorul procesor Qualcomm Snapdragon, care și el era anunțat pe 7 nanometri. Probabil va fi tot 8, ca și Exynos. Apropo, fabricile Samsung au fost actualizate pentru producția pe 7 nanometri deja, dar ei lansează procesorul pe 8 nanometri.

De asemenea, trebuie spus din start că procesorul are o arhitectură deosebită. Are două nuclee custom, care continuă seria produsă de inginerii Samsung, apoi alte două nuclee bazate pe ARM Cortex-A75, plus patru nuclee ARM Cortex-A55. Iar mi se pare o decizie foarte ciudată, pentru că Huawei a folost pentru procesorul Kirin 980 nucleele ARM Cortex-A76 și A56, cea mai nouă generație. De ce ar alege Samsung o generație mai veche, nu pricep. Desigur, față de Exynos 9810 sunt foarte multe îmbunătățiri, dar Samsung nu mai concurează doar cu sine.

Singura explicație logică este că au renunțat la competiția pe specificații, cea care de fapt a propulsat Samsung în topurile mondiale. Iau o decizie economică de a merge pe varianta poate mai accesibilă ca preț, dar cu o generație în urma concurenților. Cedează astfel terenul în fața Huawei, iar asta se va vede3a în următorii ani.

Samsung spune că noua configurație cu trei clustere permite atingerea unor performanțe mari, dar și o reducere a consumului de energie. Deși probabil Cortex-A76 și A56 ar fi ajutat mai mult la acest capitol.

Nucleele dezvoltate in house au ajuns la a patra generație, iar performanța lor crește cu aproximativ 20% față de cele de la 98109, botezate Mongoose 3. Consumul de energie este redus cu aproximativ 40 de procente, spun oficialii companiei sud-coreene.

Procesorul grafic din noul chipset este ARM Mali-G76 GPU, cu o creștere a performanței de 40% și o reducere a consumului energetic de 35 de procente.

Dincolo de modul de producție și tehnologia utilizată, probabil că nucleele custom sunt performante și vor ridica frecvențele pentru a avea scoruri similare cu rivalii, probabil sub Apple A12 și ușor peste Kirin 980, cum s-a întâmplat și în anii trecuți. Restul tehnologiilor folosite sunt de ultimă generație.

Exynos 9820 este compatibil cu noua tehnologie pentru stocare UFS 3.0, care sperăm să crească viteza de acces la date coparat cu USF 2.1 la actuala generație. Modem-ul încorporat are LTE CAt 20, atinge 2Gbps download și 316 Mbps upload acolo unde există rețea și nu este încă o tehnologie 5G. De asemenea, procesorul suportă ecrane 4K, camere duale de 16 megapixeli și altele asemenea. De exemplu, camerele Samsung vor putea înregistra video 8K pentru noile televizoare 8K pe care compania tocmai le-a lansat anul acesta la IFA.

Noul procesor Samsung are unitate dedicată pentru procesarea AI, ceea ce sporește de șapte ori activitățile legate de Inteligența Artificială. În acest timp, Huawei a trecut la NPU dual-core, iar Apple are pentru A12 Bionic o unitate de procesare AI cu 8 nuclee.

Va intra în producție pînă la finalul acestui an. Este procesorul care va fi de asemenea pe noile terminale pliabile de la Samsung, denumite în continuare de unii ziariști Galaxy F.

Via: XDA DEvelopers