Samsung Galaxy S10 se lansează oficial pe 20 februarie 2019. Ies la iveală ultimele detalii care rămăseseră nepublicate. Sunt și vești bune, dar și informații dezamăgitoare pentru fanii seriei. Am grupat toate noutățile seriei pe o pagină dedicată Samsung Galaxy S10.
Dați un play și vă aștept cu subscribe pe canal !
De citit despre Galaxy S10
– lansarea S10 live text;
– Samsung Galaxy S10e preț;
– lansarea Galaxy S10 este oficial în februarie;
– despre Galaxy S10 5G care vine la vară;
– nu va fi S10 LITE ci doar Galaxy S10 E;
– Samsung Galaxy S10 pret;
– poze cu Galaxy S10 Plus;
– procesorul Samsung Exynos 9820;
– Galaxy X sau Galaxy S10 ?
– Galaxy X și Galaxy S10;
– variantele lui Galaxy S10;
– zvonuri despre S10;
– senzor în display și camera foto;
– dezvăluiri privind S10;
Sursa foto: Venya
Design-ul este foarte aproape de Samsung Galaxy S9, marginile fiind mai subțiri, iar în loc de notch sud-coreenii aleg să pună camera frontală în display, într-o gaură destul de inestetică după părerea mea. Alții zic că arată foarte bine, fiecare cu gusturile lui. Am scos din cadru această zonă ca să o vedeți mai bine.
Totuși, faptul că are aceeași interfață cu S9 ar putea să indice faptul că este doar un o poză modificată în Photoshop. Să vedem și discuția privind noile tehnologii incluse de acest model.
Detalii tehnice Samsung Galaxy S10
Display: 6 inch / 6.5 inch
Procesor: Exynos 9820 / Snapdragon 855 în SUA
GPU: ARM Mali-G76 / Adreno 640
Memorie: 8/10/12 GB RAM
Stocare: 128/256/512 GB
Camera foto: posibil triplă
Camera selfie: duală
OS: Android 9 Pie
Interfața: Samsung Experience
Bateria: 4000/4200 mAh
Preț: 900/1100/1350 euro
Samsung Galaxy S10 – păreri
- Samsung nu va schimba design-ul seriei Galaxy S, dar continuă rafinarea acestuia. Probabil noile formate care vor fi lansate curând vor beneficia de noi denumiri. Nu-mi este clar la ora actuală dacă Galaxy X va avea legătură cu S10 sau va fi de fapt modelul pliabil. Alții spun că Galaxy F va fi pliabil (foldable). Oricum, anul viitor este un model aniversar și pentru Samsung, deci cred că vor aduce ceva în genul iPhone X, cu propriile idei de design și tehnologii de ultimă generație.
- Galaxy S10 va avea dotările de top de la momentul februarie 2019, respectiv procesorul nou, produs pe 7 nanometri, Exynos 9820 conform zvonurilor, precum și varianta americană Snapdragon 855. Dacă denumirile astea vor fi păstrate și oficial, urmează să aflăm. Qualcomm vor prezenta probabil oficial procesorul nou pînă în decembrie, pentru că la CES Las Vegas se lansează deja telefoane cu acest procesor.
- se spune tot mai des că Galaxy S10 va avea 10 sau chiar 12 GB de RAM. Au rămas în urmă comparat cu unii rivali și chiar dacă nivelul de RAM a depășit deja necesarul pentru utilizator, vor crește acest nivel din motive de marketing. Probabil „primul smartphone cu 12GB de RAM” sună destul de atractiv, chiar dacă practic nu ai ce să faci cu atâta memorie RAM. Stocarea probabil va fi crescută la 128GB, o mișcare realizată de Huawei deja, deși 64GB este ok, lumea preferă să aibă mai mult spațiu asigurat din start. Deși tot e greu să umpli 128GB.
- sistemul de operare va fi sigur Android 9.0 Pie, nu există surprize la acest capitol, iar dacă Samsung decide să încerce ceva nou, probabil o va face cu ajutorul Tizen, sistemul de operare cu care a făcut telefoane ieftine. Pe de altă parte se tot discută despre noul OS Google, Fuchsia, despre care se spune că rulează grafica la FPS-uri mari, foarte greu de atins pe Android. Ca să impună Fuchsia, Google are nevoie de un gigant de nivelul Samsung și probabil de sprijinul tuturor producătorilor de terminale Android. Iar important va fi să ai toate aplicațiile Android deja adaptate la noul OS. Dar probabil că vor face asta.
- bateria cu siguranță va crește. Este trendul care continuă cel mai clar, probabil anul viitor trece și Samsung la 4.000 de mAh ca la Note, posibil spre 4.200 mAh ca să concureze Mate 20 Pro. Probabil vor ataca și celelalte tehnologii, încărcare wireless, încărcare de mare viteză și așa mai departe.
- cred că este reală informația privind cele trei variante, două vor fi pe format clasic, S10 și S10+, iar una va fi varianta 5G. Deocamdată nu cred că se va confirma modelul S10 ieftin despre care se tot discută. Un S10 ieftin ar concura cu noile modele Galaxy A și ar pune toată seria A sub semnul întrebării. Personal nu cred că va exista așa ceva. Sau va fi realizat exclusiv pentru China, cum a fost S8 Mini despre care s-a discutat mult, dar a fost lansat doar în China.
Sursa: Ice Universe
Tehnologii noi la Galaxy S10
- scanner în display. Este mai mult ca sigur, după ce rivalii chinezi au lansat tehnologia și Huawei a pus asta la Mate 20 Pro, cred că va fi o premieră și pentru Samsung. Conform XDA-Developers, sistemul cu amprenta în display va înlocui alte forme de autentificare. Eu nu cred acest lucru, pentru că Face Recognition este foarte ok deocamdată, sper doar să o facă cât mai rapidă pe viitor. Cred că modelele e autentificare biometrică vor rămâne diferite, fiecare utilizator va alege ce vrea – amprentă, față, iris scan sau recunoașterea vocii. Sursele vorbesc despre faptul că senzorul ales de Samsung acoperă o mare parte din display, probabil chiar treimea inferioară a ecranului, iar degetul ar putea fi plasat oricum, ceea ce ar fi o veste nemaipomenită. Senzorul ar folosi o tehnologie ultrasonică pentru a crea o imagine 3D a amprentei, ceea ce înseamnă că va fi mult mai greu de păcălit.
- camera în display. Camera foto frontală este eliberată de bliț și de senzorii de proximitate, astfel că ocupă minimum de loc pe partea frontală. Samsung a ales să nu facă un notch ca la iPhone și nici măcar un mini-notch ca la Essential Phone, ci plasează camera într-o gaură din display, conform Phone Arena. Probabil pentru selfie-urile pe timp de noapte se va lumina ecranul. Dar vor fi probleme cu senzorul de proximitate, adică vei duce telefonul la ureche și ecranul nu se mai închide, poți apăsa chestii pe ecran cu urechea. Sau poate vor avea o altă soluție, bazată pe senzorii de mișcare sau altceva.
- conform Forbes, cel puțin o variantă de Galaxy S10 va avea tehnologie 5G, pentru că se apropie lansarea noii tehnologii. Samsung colaborează încă de anul trecut cu operatorii americani pentru testarea tehnologiei 5G, au fost teste inclusiv pe teren, nu doar în laboratoare și este posibil să aibă teste și în Europa.
- conform Tom’s Guide, camera foto de pe Galaxy S10 va avea o cameră foto cu senzor de 48 de megapixeli. Este adevărat, atât P20 Pro cât și Mate 20 Pro au camere cu senzorul principal de 40 de megapixeli, reușind astfel să depășească Samsung pe zona de fotografie și filmare. Nu m-ar mira ca răspunsul sud-coreenilor să fie pe măsura atacului. Samsung a lansat oficial doi noi senzori de imagine, unul de 48 de megapixeli și altul de 32 de megapixeli, care ar putea fi folosiți la Galaxy S10. Nu au spus oficial asta, dar este posibil.
- zvonul privind camera foto triplă ar putea fi real, Samsung a lansat primele sale telefoane de acest gen, modelul A7 2018 cu trei camere pe spate și A9 2018 cu patru camere foto pe spate. Dacă există interes pentru acest segment vor continua probabil dezvoltarea. S10 ar avea nevoie de un atuu foto față de terminalele Huawei pentru a rămâne competitiv. Să nu uităm însă că primăvara viitoare se lansează și P30 sau cum s-o numi următorul vârf de gamă de la Huawei. Să vedem ce surprize va aduce acel model.
- ecranul Samsung Galaxy S10 ar putea fi pe formatul 19:9, o schimbare esențială pentru compania sud-coreeană. Pînă acum modelele companiei au utilizat formatul propriu 18.5:9 prin care se și diferențiau cumva de competiție. Nu e mare schimbarea, probabil din cauza găurii din ecran atinge acest raport. Să vedem dacă se schimbă și rezoluția sau nu.
Despre prețul Galaxy S10
Anul viitor Mobile World Congress 2019 va avea loc în perioada 25-28 februarie, la Barcelona. Sper să merg acolo să vă prezint noutățile ca de obicei. În mod tradițional lansarea Samsung are loc cu o zi înainte de congres, ceea ce înseamnă că următorul Galaxy Unpacked va fi pe 24 februarie 2018. Asta dacă nu găsesc ei că ar fi mai bun un alt fel de eveniment și schimbă iar datele.
Mare discuție va fi dacă Sasmung va păstra prețul Galaxy sau va crește prețurile urmând exemplul Apple. Eu merg pe varianta a doua. Dacă S8 și S8+ au costat cam 750 / 850 de euro la lansarea oficială, anul trecut am văzut un preț de 850 / 950 de euro pentru S9 și S9+ anul acesta. Eu pot să pun pariu că anul viitor vor trece pragul de 1.000 de euro ca să pară din aceeași ligă cu iPhone și Mate. Probabil de-asta oamenii discută despre un model mai ieftin. Un iPhone XR al Samsung pentru fanii care nu au atâția bani. Dar cum știm că la noi se fac achiziții pe bază de specificații, nu pe preț, mulți vor alege modele de top.
Probabil Galaxy S10 Lite va avea un preț de 900 de euro, apoi un Galaxy S10 simplu va fi 1000-1050 de euro, iar Galaxy S10 Plus va avea preț de 1250 de euro. Versiunea Samsung Galaxy S10 5G urmează să fie lansată în vară și probabil atunci vom vedea un preț eventual mai mare.
Actualizez această pagină de câte ori vor apărea noutăți despre Galaxy S10. Puteți sugera noi articole despre acest terminal în comentarii.