Noile laptopuri Acer Swift 14 AI (SF14-11), cu performanțe și autonomie peste medie, sunt disponibile acum în România. Au procesoare Qualcomm Snapdragon din seria X.

Acer Swift 14 AI (SF14-11)

Laptopurile de ultimă generație Acer Swift 14 AI (SF14-11) au un design elegant, subțire și ușor, caracteristici premium și funcții AI optimizate pentru productivitate, creativitate și mobilitate. Sunt echipate cu procesoare Qualcomm Snapdragon din seria X, cu unități de procesare neurală integrate care oferă 45 de trilioane de operații pe secundă (TOPS), cu performanțe și eficiență energetică. Aduc Copilot+ PC și compatibilitate cu cele mai recente funcții AI din Windows 11: Recall, Cocreator, Live Captions, și noile efecte Windows Studio.

Laptop Acer Swift 14 AI (SF14-11)

Acer anunță disponibilitatea noilor laptopuri Swift 14 AI în România, inaugurând astfel o nouă eră a inteligenței artificiale. Echipate cu procesoare Snapdragon X Elite și Snapdragon X Plus care dispun de unele din cele mai rapide și eficiente unități de procesare neuronală (UPN) din lume pentru laptopuri, noile dispozitive oferă utilizatorilor posibilitatea de a-și simplifica sarcinile zilnice cu ajutorul unor funcții PC mai inteligente și de a aborda mai eficient sarcinile de lucru complexe de oriunde s-ar afla.

Proiectate atent și fabricate din materiale premium, noile Swift 14 AI îmbină perfect funcționalitatea și estetica. Ca o reflectare a capacităților moderne și a ușurinței de utilizare, seria Swift 14 AI are aspectul rafinat, exclusivist, al PC-urilor Copilot+, evidențiat de o pictogramă unică AI imprimată pe capacul șasiului și de un indicator de activitate pe touchpad care se aprinde atunci când dispozitivul sau Copilot este activat.

Laptopurile Swift 14 AI sunt compatibile cu funcțiile AI de ultimă generație din Windows, Recall, Cocreator, Live Captions, și noile efecte Windows Studio. Pe lângă acestea, Acer vă pune la dispoziție soluții AI inteligente, cu funcționalități care simplifică fără efort setările, optimizează prezența video și îmbunătățesc comunicarea.

Procesoare Snapdragon X Plus și Snapdragon X Elite

Noile modele Swift 14 AI înregistrează un salt major în ce privește puterea de procesare AI, deblocând experiențe complet noi. Laptopurile Acer Swift 14 AI beneficiază de cea mai nouă arhitectură ARM, eficientă energetic și optimizată pentru performanță, și sunt construite pentru susținerea de sarcini solicitante și multitasking fără efort.

Procesoarele Snapdragon X Plus și Snapdragon X Elite oferă până la 12 nuclee, integrează unități de procesare neuronală Qualcomm Hexagon de până la 45 TOPS și unități grafice Qualcomm Adreno de până la 3.8 TFLOPS, oferind performanțe de vârf de până la două ori mai rapide decât Apple M2, iar cu peste 175 de aplicații native pe bază de ARM și peste 50 de aplicații suplimentare în dezvoltare, puteți experimenta noi posibilități în scenarii de productivitate, creativitate și divertisment imersiv.

Echipate cu până la 32 GB de memorie LPDDR5X-8533 și un SSD NVMe PCIe Gen 4 cu capacitate de până la 1 TB pentru a îmbunătăți performanța sistemului și a susține sarcini de lucru multitasking solicitante.

Pentru confort și eficiență în timpul utilizării, laptopurile Swift 14 AI sunt echipate cu ecrane IPS WQXGA (2560×1600) de 14.5 inch, luminoase, cu gama de culori 100% sRGB, pentru o claritate uimitoare, culori bogate și detalii clare.

O cameră web IR 1440p QHD IR cu o matrice triplă de microfoane și obturator de confidențialitate susține suita de instrumente de conferință îmbunătățite de Acer cu inteligență artificială în Acer PurifiedView 2.0 și Acer PurifiedVoice 2.0. Acestea pot fi calibrate rapid prin Acer QuickPanel, care apare în mod intuitiv atunci când camera web sau microfonul dispozitivului a fost pornit. O tastă dedicată direcționează utilizatorii către aplicația AcerSense, premiată cu Red Dot Design Award, pentru gestionarea dispozitivului și către o bibliotecă de funcții AI disponibile pe dispozitiv prin intermediul Experience Zone.

Conectivitate de ultimă generație

Conectivitatea este asigurată de către cele mai recente tehnologii wireless Wi-Fi 7 și Bluetooth 5.4. În plus, o selecție cuprinzătoare de porturi vă permite să vă extindeți configurația.

Funcționalitățile biometrice de securitate disponibile prin Windows Hello permit conectarea rapidă și sigură prin recunoașterea facială sau prin senzorul de amprentă, astfel încât numai dvs. puteți accesa dispozitivul. Camera web este prevăzută cu un obturator pentru confidențialitate, și o singură atingere a acestuia înseamnă că toate momentele personale sunt protejate digital. Pentru o mai mare protecție, în loc să trimită date confidențiale în cloud pentru procesare, unitatea de procesare neuronală integrată poate permite laptopurilor Swift 14 AI să efectueze unele sarcini AI la nivel local, pentru o mai mare confidențialitate. Și chiar dacă dispozitivul este compromis, detaliile dvs. personale rămân protejate prin protecția la nivel de hardware Secured-Core PC (Nivel 3).

Modelele Swift 14 AI au obținut certificarea EPEAT Gold, pentru conformitatea cu cele mai înalte criterii EPEAT prin utilizarea materialelor reciclate post-consum și a ambalajelor reciclabile 100%.

Noile modele Acer Swift 14 AI (SF14-11) sunt disponibile în România la partenerii de retail la prețuri începând de la 6.299 RON .