Motorola a prezentat propriul său concept de telefon rulabil. Spre deosebire de conceptul Oppo, Moto crede că e mai bine ca un telefon compact să se lungească atunci când ai nevoie de ecran mai mare.



Conceptul Oppo de anul trecut se lățea când aveai nevoie. Util, dar nu neapărat foarte tare. Primul telefon rulabil a fost LG Rollable. Păcat că nu a mai ajuns oficial în magazine. Reprezintă o direcție de viitor, care se poate dovedi în timp foarte populară.

În schimb, conceptul Motorola se extinde pe verticală pentru a trece de la un telefon cu ecran mic (4 inch) la unul cu un afișaj de dimensiuni medii (6.5 inch). Deși ar putea dura câțiva ani înainte ca rulabilele să devină disponibile pe scară largă pentru consumatori, Ross Young, co-fondatorul și CEO al Display Supply Chain Consultants (DSCC), consideră că publicul ar putea fi mai mulțumit de factorul de formă rulabil decât de dispozitivele pliabile de astăzi.

Motorola și-a dezvăluit conceptul rulabil în timpul evenimentului Lenovo Tech World. Dispozitivul poate schimba dimensiunea ecranului de la 4 inch la 6. inch și, deoarece este un dispozitiv concept, nu există încă planuri de a lansa comercial telefonul. Conceptul de telefon dezvoltat de Motorola este diferit de alte concepte rulabile care se întind orizontal pentru a se transforma de la un ecran de smartphone la un afișaj de dimensiunea unei tablete.

„Cred că conceptul rulabil are un mare potențial de a înlocui acel dispozitiv de tip carte în mintea mea, deoarece va fi mult mai subțire. Și ar trebui să fie mult mai ușor”, a declarat Ross Young. Un format rulabil ar putea elimina, de asemenea, pliul din mijloc care strică aspectul dispozitivelor pliabile.

Vorbind despre dispozitive pliabile, Motorola a lansat la începutul acestui an RAZR 2022, a treia generație a telefonului său pliabil cu clapetă. Până acum, însă, dispozitivul a fost disponibil doar în China, deși o lansare europeană ar putea veni în curând. Din păcate, Motorola nu se află nici pe departe pe vârful pieței globale pliabile, condusă de Samsung.