AGON by AOC a lansat două monitoare de gaming create pentru experiențe distincte. Modelul U27G4XM de 27 de inci (68,6 cm) aduce tehnologia premium MiniLED cu 1152 zone de local dimming și certificare DisplayHDR 1000 la un preț accesibil segmentului mainstream. Modelul 25G4KUR oferă o rată de refresh overclocked de 420 Hz (400 Hz nativ) cu o diagonală de 24,5 inci (62,2 cm).
Monitor de gaming MiniLED
Modelul U27G4XM reprezintă evoluția tehnologiilor premium de afișare, depășind chiar și apreciatul monitor Q27G3XMN, cu specificații similare, prin rezoluția 4K superioară, panoul modern Fast IPS și designul îmbunătățit al seriei G4. Acest monitor HDR de 27 de inci combină 1152 de zone de local dimming cu certificare DisplayHDR 1000 și o luminozitate de vârf de 1200 cd/m², ce oferă o performanță HDR care aduce jocurile, filmele și conținutul vizual la viață cu un nivel de detaliu și contrast fără precedent.
Tehnologia MiniLED oferă gamerilor un control mult mai precis al iluminării locale, reușind să redea niveluri de negru foarte apropiate de cele ale OLED-ului, dar cu o luminozitate mult mai mare – un nivel pe care OLED-ul încă nu îl poate atinge – un avantaj esențial pentru identificarea adversarilor în zone întunecate, menținând în același timp efecte, explozii și highlight-uri extrem de vibrante. Cu o luminozitate de vârf de 1200 cd/m², U27G4XM oferă o experiență HDR impresionantă, cu zone luminoase spectaculoase și nuanțe de negru profunde, totul fără riscul de burn-in asociat tehnologiei OLED, ceea ce îl face ideal pentru sesiuni de gaming prelungite și pentru utilizare variată.
Tehnologia Dual Frame Mode oferă cea mai bună combinație posibilă: gamerii pot comuta instant între 4K la 160 Hz pentru jocuri single-player imersive și FHD la 320 Hz pentru competiții multiplayer, eliminând nevoia de a folosi mai multe monitoare.
Monitorul „le are pe toate” – acuratețe a culorilor, cu o acoperire de 151,8% sRGB și 98,0% DCI-P3 oferită de panoul Fast IPS, flexibilitatea Dual Frame care face posibilă alegerea între imagine 4K extrem de clară la 160 Hz sau FHD ultra-rapid la 320 Hz, precum și iluminarea MiniLED care livrează o performanță HDR1000 autentică. Fie că explorezi lumi deschise vaste în detalii 4K sau concurezi în jocuri multiplayer rapide la 320 Hz, U27G4XM se adaptează nevoilor tale de gaming.
Monitor de gaming cu refresh 420 Hz
Modelul 25G4KUR este dedicat esenței gamingului competitiv, cu o rată de refresh overclocked de 420 Hz în formatul preferat în esports, de 24,5 inci. Această dimensiune compactă elimină mișcările ample ale capului și le permite gamerilor să rămână „lock-in” și complet concentrați în timpul sesiunilor intense, oferind totodată claritatea de 86,38 pixeli per inch cerută de jucătorii de nivel competitiv. Rezoluția Full HD garantează că aproape orice placă video modernă poate susține constant framerate-uri de 420 Hz, făcând astfel gamingul la rate de refresh ultra-înalt accesibil pentru un public mult mai larg.
Construit în jurul unui panou Fast IPS, modelul 25G4KUR oferă timpi de răspuns de până la 1 ms GtG și 0,3 ms MPRT, alături de certificare DisplayHDR 400 și o acoperire color extinsă, inclusiv 121,0% sRGB. Suportul NVIDIA G-SYNC Compatible și tehnologia Adaptive-Sync asigură o experiență de joc fără effect de tearing pe întreg intervalul de rate de refresh, în timp ce modul Low Input Lag garantează un răspuns instantaneu, oferind un avantaj competitiv decisiv.
„Aceste monitoare reprezintă exemplul perfect al modului în care AOC GAMING răspunde diferitelor nevoi ale gamerilor”, afirmă César Acosta, Gaming Product Manager la AGON by AOC. „Modelul U27G4XM aduce tehnologia MiniLED HDR1000 la un preț accesibil segmentului mainstream, oferind flexibilitatea Dual Frame, ideal pentru gamerii de consolă și pasionații de jocuri single-player care își doresc totodată performanță competitivă. În schimb, 25G4KUR este dedicat esports-ului – 420 Hz în formatul ideal de diagonală de 24,5 inci, la un preț perfect adaptat jucătorilor competitivi și centrelor de antrenament esports.”



