Philips TV propune cadoul perfect pentru acest final de an și oferă reduceri de până la 1.500 de lei pentru seria premium 7502. Această serie este alcătuită din trei modele reprezentate prin trei mărimi diferite: de 49”, 55” și 65”.
Modelele Philips 7502 Smart TV includ motorul de procesare a imaginilor de înaltă performanță P5, care oferă o creștere a performanței de 50% față de motorul Perfect Pixel Ultra HD, din generația anterioară. Includerea motorului P5 și a unui panou cu o gamă largă de culori garantează o calitate superbă a imaginii. Cu o luminozitate 400 Nit pe ecran, modelul 7502 atinge cu ușurință standardul Philips HDR Premium atât pentru conținutul HDR10, cât și pentru conținutul HLG.
Tehnologia Ambilight prezentă pe trei laturi se conectează direct la acțiunea de pe ecran datorită unui cadru foarte îngust și se asigură că experiența de vizionare este una complet captivantă. Această tehnologie extinde experiența de vizionare grație ledurilor amplasate pe spatele ecranului. Acestea proiectează pe perete culorile de pe ecran pentru o crea o atmosferă unică.
De asemenea, modelul 7502 beneficiază de unul dintre cele mai bune designuri europene, cu un finisaj din aluminiu din marginea ramei ecranului și până la standul central elegant, minimalist, cu cadru deschis. Modelele de 49” și 55” se sprijină pe standuri centrale, în timp ce modelul de 65” este prins în două puncte pentru o stabilitate mai bună.
Philips a reușit să integreze un soundbar vizibil în rama foarte subțire a modelului 7502. Bara de sunet împreună cu difuzorul din spatele ecranului produc împreună 45W. Modelele din seria 7502 vin dotate cu sistemul de operare Android care permite descărcarea celor mai interesante aplicații. Televizorul deține un spațiu de stocare de 16GB (expandabil). Televizoarele din această serie au fost optimizate special pentru a garanta o mai bună experiență Netflix.
Prețuri speciale
În această perioadă, cele trei modele pot fi găsite la prețuri promotionale:
Model Preț
49PUS7502 3.899 lei
55PUS7502 4.999 lei
65PUS7502 7.399 lei