Update: această decizie nu este valabilă în România. Ea este deocamdată în US și India. Mai vedem la noi.

Uber nu va mai arăta prețurile mărite (surge) aplicate atunci când este aglomerat în oraș. Uber va lua această taxă (2X, 3X am văzut și 4X), iar suma va fi afișată la început. Utilizatorii vor afla la început o estimare a prețului, dar nu vor ști diferența față de o cursă normală.

dreamstime_s_45636920-compressor
credit foto: © Letuve | Dreamstime.com – Uber

Oficialii Uber spun că utilizatorii “urăsc să vadă avertizarea” , așa că nu va mai fi afișat nivelul măririi. După părerea mea nu este o decizie prea smart.

Sub estimarea de preț apare textul că este “un preț mărit datorită aglomerației”. Utilizatorii care folosesc de mai mult timp aplicația vor ști despre ce este vorba, dar cei noi sunt defavorizați.

Evident, nu va mai fi afișată nici opțiunea de a aștepta pînă când scade prețul, altă chestie utilizată de mulți fani Uber pentru a chema mașini când tarifele revin la normal.

Uber spune că a avut plângeri pentru că utilizatorii acceptau prețul de 4X ori comparat cu normal, dar fără să înțeleagă că asta poate înseamna 200 de dolari pe cursă. Acum se va afișa de la început că această cursă e estimată la 200 de dolari, deci utilizatorul poate refuza sau știe clar cât va avea de plătit.