Noua actualizare software pentru Huawei Mate 10 lite permite deblocarea telefonului prin intermediul funcției “Face Unlock”. De asemenea, “AR lens”, lentila inteligentă care oferă experiențe și funcționalități noi.
Astfel, Huawei Mate 10 lite se va diferenția de competitorii din gama lui, păstrând în același timp prețul accesibil. Tot ceea ce trebuie să facă utilizatorii acestui model este să configureze opțiunea din Settings, să permită camerei frontale să detecteze chipul, iar apoi vor putea să își deblocheze telefonul cu ajutorul software-ului de recunoaștere facială avansată. În plus, software-ul poate recunoaște repede și complet trăsăturile utilizatorilor, fie că aceștia sunt scanați din față, lateral, dintr-un unghi larg sau mai restrâns, și poate debloca ecranul în câteva milisecunde.
Când vine vorba de setările privind deblocarea, comparativ cu alte produse competitoare, care oferă doar opțiunea de Slide imediat dupa recunoașterea chipului, Mate 10 lite este mai ușor de utilizat prin oferirea a două opțiuni:
1) Deschidere directă
2) Slide pentru deblocare
Dacă utilizatorii aleg opțiunea de Slide pentru deblocarea telefonului, aceștia pot profita și de afișarea inteligentă a barei de notificări – Smart Lock Screen Notifications. Dacă Huawei Mate 10 lite identifică că persoana care utilizează smartphone-ul nu este proprietarul ID-ului înregistrat în Settings, software-ul conceput inteligent, va ascunde automat informațiile/conținutul notificărilor, precum mesaje text, notificări din rețelele de social media, cele de pe WhatsApp etc., astfel încât adevăratul utilizator al smartphone-ului să fie în deplină siguranță, păstrând confidențialitatea informațiilor acestuia.
Securitatea privind deblocarea telefonului cu ajutorul opțiunii de recunoaștere facială este un subiect foarte important în zilele noastre: cum reușește Huawei Mate 10 lite să asigure utilizatorii că se pot bucura de o experiență sigură și confidențială prin opțiunea “Face unlock”? Prin intermediul celor trei dimensiuni de protecție:
– Securitatea stocării (Storage security) – informațiile/detaliile faciale ale utilizatorului sunt stocate în zona CPU Tee (Trusted Execution Environment) a procesorului Kirin, care asigură securitatea deplină întrucât aceste informații sunt stocate la nivel de procesor;
-Securitatea algoritmului (Algorithm Security) – această dimensiune presupune că algoritmul implementat colectează mai mult de 1000 puncte de informații faciale pentru ca telefonul să poată efectua deblocarea doar pe baza trăsăturilor faciale ale utilizatorului;
Prevenirea deblocării atunci când utilizatorul are ochii închiși, asigurându-se că altcineva nu accesează telefonul când utilizatorul doarme.
Tehnologia AR, integrată în noua versiune de software, le permite utilizatorilor să aleagă dintre diferite opțiuni inovatoare ce țin de realitatea augumentată, ca de exemplu fundaluri creative. Folosind funcția bazată pe AR, utilizatorii pot avea fotografii cu idolii lor, pot face o fotografie în fața Turnului Eiffel, a clădirii Big Ben din Londra sau chiar a Podului Harbour din Sydney.
Iată pașii de efectuare a update-ului:
Pasul 1: Accesează folderul Setări și selectează opțiunea de Update a software-ului
Pasul 2: Selectează icon-ul format din 3 linii, situat în colțul din dreaptă sus și selectează din opțiunile afișate opțiunea Download latest full package
Huawei Mate 10 lite este disponibil pe plan local, în oferta operatorilor de telefonie mobilă, precum și la partenerii autorizați Huawei din open market, la un preț recomandat de 1499 de lei.
Probat si activat deja, mult mai usor de pozat acum cu telefonul la alergarile pe teren accidental 😉
 
Mă bucur să aud, sper să nu aibă probleme 🙂