Honor Magic 2 a fost prezentat oficial în China și are o parte din caracteristicile lui Huawei Mate 20 Pro, dar este mai ieftin. Telefonul are procesor Kirin 980 și cameră foto triplă dotată cu Inteligență Artificială. Bateria este un pic mai mică, iar prețul său este de circa 550 de dolari.

Detaliile Honor Magic 2

Honor Magic 2 a fost prezentat ieri oficial la Beijing. Pornind de la succesul smartphone-ului Honor Magic lansat în anul 2016, primul din lume cu tehnologie AI, modelul Honor Magic 2 este destinat trecerii smartphone-urilor la un nou nivel datorită gamei sale vaste de funcții futuriste: ecran full-view Magic Slide – primul din lume care atinge un raport ecran-corp de aproape 100%, procesor Kirin 980 de ultimă generație dedicat AI care oferă inteligență sporită și putere de procesare AI; asistent virtual puternic YOYO.

Terminalul are un ecran revoluționar cu diagonala de 6,39 inch, dar fără notch. Smartphone-ul are un raport ecran-corp de aproape 100% și oferă o tehnologie optică de recunoaștere a amprentelor digitale integrată în ecran. Cu un upgrade complet în ceea ce privește inteligența artificială, Honor Magic 2 este echipat cu procesor Kirin 980 dedicat AI, primul procesor dual-core cu unitate dedicată de procesare neurală (NPU) din lume. Acesta permite o putere de procesare AI de înaltă performanță, oferind o experiență de utilizare excepțională.

YOYO este noul nume pentru asistentul digital, iar interfața nouă a fost botezată Magic UI. Camera foto are trei senzori pe spate, unul de 24 de megapixeli, al doilea de 16 megapixeli , iar al treilea are tot 16 megapixeli, dar este alb-negru ca la P20 Pro. Camera frontală pentru selfie este pe un mecanism slide ascuns în spatele ecranului. Este primul smartphone care are cameră foto triplă și pe partea frontală. Este un senzor de 16 megapixeli și doi senzori de 2 megapixeli fiecare.

Honor Magic 2 a fost dezvăluit oficial în China de către George Zhao, președintele Honor

Honor Magic 2 folosește pentru dispersarea căldurii procesorului Kirin 980 o tehnologie bazată pe grafen. De asemenea, include și noua tehnologie Supercharge 40W certificată de TÜV Rheinland. Are o mulțime de astfel de tehnologii, pe care nu prea le găsești pe alte modele, de pildă viteza pe o conexiune WiFi dedicată poate atinge 1.7Gbps, conform prezentării producătorului.

Honor Magic 2 va fi disponibil în China pentru pre-comandă până la 5 noiembrie , la un preț de vânzare începând de la 550 de dolari. Vânzarea oficială în China va începe din 6 noiembrie.
Lansarea dispozitivului la nivel global este planificată pentru ianuarie 2019. Cu alte cuvinte, noi mai avem de așteptat, dar este posibil ca versiunea chineză să poată fi comandată și din Europa.