HTC One A9, smartphone-ul care imită iPhone și cu care taiwanezii speră relansarea, se lansează oficial. Vă scriu live principalele informații în timp ce urmărim live online streamul oficial. Eu personal nu cred că au vreo șansă de relansare astfel, dar există suficiente exemple de terminale care imită iPhone și care au reușit să facă vânzări record.

htc one a9 versus iphone 6

Fanii HTC consideră însă că Apple a preluat elemente de design de la terminalele One în generațiile iPhone 6 și 6S. Iar unii bloggeri spun că exact de asta avea compania taiwaneză, de un competitor direct pentru terminalul Apple.

Voi ce credeți, mai există vreo șansă să se relanseze HTC?

 

HTC One A9

A început lansarea oficială, iar prezentatorul spune că invențiile HTC au fost foarte populare, mai ales în rândul competitorilor, care s-au inspirat de la ei. Mai ales Apple, zice el. Evident, vorbesc mult despre HTC Vive, una dintre cele mai interesante experiențe de realitatea virtuală pe care le-am trăit, unul din punctele forte ale companiei taiwaneze. “Consumatorii au prea multe opțiuni pentru următorul smartphone. Poți opta pentru iPhone, dar de ce să alegi o companie care vrea să-ți controleze viața – ce ai voie sau nu să faci pe smartphone?”.htc live

HTC One A9 răspunde la toate problemele, zic ei .

Design-ul este inspirat de HTC One M7, terminalul One metalic, original, de la care s-au inspirat ceilalți. De pe altă parte, este un smartphone complet nou, redefinit. Metal și sticlă, Full HD, diagonala de 5 inch. Margini metalice, butoane așezate ergonomic, stă bine în mână și arată bine. Este acompaniat de noutăți pe partea de software de asemenea.

Devine primul smartphone Android 6.0 în afară de terminalele Nexus. Camera foto de pe spate are stabilizare integrată, autofocus și realizează imagini RAW pentru cei care vor detalii în imagini. Face de asemenea timelapse și efecte video. Include tehnologie de sunet care permite redarea muzicii fără boxe.

Ajunge în magazine în prima săptămână din noiembrie. Vine cu o ediție “unlock” care se poate folosi cu orice operator și poți folosi orice ROM fără a pierde garanția telefonului. De asemenea, orice problemă ai cu telefonul în primele 12 luni HTC One A9 se schimbă cu unul nou automat, gratuit, fără alte întrebări.HTC One A9-2

De asemenea, HTC One A9 Unlocked Edition va primi noul Android în 15 zile după ce Google lansează noua ediție pe Nexus.

Detalii tehnice: ecran de 5 inch Full HD, procesor Snapdragon 617, 3Gb de RAM + 32GB de stocare sau 2GB de RAM și 16GB de stocare, slot microSD, camera foto de 13 megapixeli pe spate și Ultrapixel de 4 megapixeli frontală.

Prețul ar fi 400 de dolari în US, dar în UK urcă la 430 de lire sterline, adică vreo 600 de euro. Cum la noi ajung mereu terminalele mai scump, prevăd un preț pe la 3.000 de lei.

 

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, 10 ani doar blogger, iar ultimii 16 ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt doar pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected]
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!