HTC One X9 ar putea fi smartphone-ul pe care toți fanii companiei îl așteaptă de ani de zile. A apărut în câteva poze scăpate pe net, dar pare un proiect real. Deși nou-lansatul One A9 a avut ceva succes, chiar și fanii înrăiți au observat că nu era chiar un vârf de gamă. Este de nivel mediu ca dotări. 

HTC One X9

HTC One X9 are însă și design și dotări de flagship, din câte vorbesc sursele. Mă rog, tot nu se bate cu Samsung sau Apple, dar este un pic mai bine Carcasa este din nou modificată, rama și spatele sunt din metal, iar restul acoperit cu sticlă. Ecranul este de 5.5 inch, Full HD, procesorul este octa-core la 2.2GHz, un Mediatek MT6795 , iar telefonul are versiuni cu 2 sau 3GB de RAM. Probabil cel cu 16GB are 2GB de RAM, iar cel de 32/64GB are 3GB de RAM. Camera foto de pe spate are senzor de 13 megapixeli, iar frontala de 5 megapixeli. Bateria ar fi de 3.000 mAh, destul de ok.

Modelul pare că include boxele HTC BoomSound, care nu au fost incluse la HTC One A9. Găsiți online mai multe fotografii cu noul model, arată foarte bine.

Totul va depide de prețul HTC One X9, dar este clar că taiwanezii ar putea avea parte de o relansare, dacă continuă acest trend.

 

Via