Huawei Mate 30 Pro a fost lansat oficial la Munchen. Telefonul este impresionant, are și versiunea normală, Mate 30. Am urmărit tot evenimentul într-un articol separat.
Pe surse: Mate 30 vine în România, urmează să aflăm data exactă.



Update: publicațiile americane spun că vine cu Android Open Source fără alte aplicații Google (Play, Maps, Gmail, Youtube). Aplicațiile Facebook, WhatsApp și Instagram sunt disponibile prin Huawei Gallery App. Alte aplicații vor putea fi instalate prin utilizarea APK-urilor, iar angajații Huawei și ai partenerilor vor ajuta clienții să instaleze ce vor.

Mate 30 PRO

Detalii tehnice Huawei Mate 30 Pro

Display: 6.53 inch OLED, 2400x 1.176 pixeli, 409 ppi
Procesor: HiSilicon Kirin 990 (7 nm+)
Memorie: 8/12 GB RAM
Stocare: 128 / 256 GB + card NM
Camere foto: 40+40+8 + 3D ToF
Camera selfie: 32 megapixeli + 3D ToF
Dimensiuni: 158.1 x 73.1 x 8.8 mm
Greutate: 198 g
Baterie: 4.500 mAh
Preț: 1.099 / 1.199 euro

Huawei nu au lămurit tocmai problemele principale: Android și disponibilitatea Mate 30.

Ecranul este de 6.53 inch cu marginile curbate (2400×1176 pix). Mate 30 Pro vine cu un notch mare, care rămâne pe mijloc. Nu îmi place design-ul.

Telefonul are rating IP68 pentru protecție la apă și praf.

Evident, Mate 30 Pro are procesorul de top HiSilicon Kirin 990 5G. Este realizat tot pe 7 nanometri, dar folosesc acum tehnica EUV (extreme ultraviolet litography) precum au făcut Samsung la Exynos 9825 și Apple la procesorul A13. Huawei este primul producător care aduce procesor 5G, modem 5G, într-o soluție integrată. Cu noua tehnologie, se poate atinge pe 5G 2.3 Gbps download și 1.25 Gbps la upload. Vine direct cu modem 5G.


Sunt două camere de 40 de megapixeli plus cea de 8 megapixeli și senzor 3D.

Filmarea de pe Mate 30 Pro este 4K la 60 de cadre pe secundă. Poate să facă efect video bokeh (blur pe fundal) în cadrul filmării.

Prețul Mate 30 Pro este 1.099 euro pentru varianta de bază și 1.199 euro pentru versiunea mai bine dotată hardware.

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, 10 ani doar blogger, iar ultimii 16 ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt doar pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected]
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!