Huawei P30 ar urma să fie lansat la Mobile World Congress în Barcelona, în februarie 2019. Următorul vârf de gamă al companiei chineze trebuie să aducă camere foto îmbunătățite, detalii tehnice noi și schimbări de design. Unele zvonuri, precum cel privind un procesor nou, par să fie exagerate și am să comentez mai jos ce și cum.
Update: separat despre Huawei P30 Lite pret ->>

Ca de obicei, am să merg și anul acesta la MWC 2019 și am să vă scriu toate noutățile de la fața locului. Mai avem însă o lună și ceva, timp în care vom vedea întâi noutățile de la CES 2019, o parte dintre ele vor fi prezentate în Europa la Mobile World Congress. Huawei P30 va continua seria P20 și probabil vor fi toate versiunile oficiale, P30, P30 Pro și P30 Lite. Nu știm însă dacă vor lansa anul acesta și un P30 X, care să fie dedicat pentru gaming, cum a fost cazul cu Mate 20X.

Zvonuri care par să fie reale:

  • lansarea la Mobile World Congress 2019 – în fiecare an Huawei lansează modelul P la Barcelona, iar MWC 2019 este ocazia perfectă. De obicei le cam iau fața rivalilor cu diverse tehnologii și în trecut aveau prețuri mai bune. Acum sunt cam la fel de mari.
  • trei camere pe spate – este logic să continue acest trend, mă așteptam chiar la patru camere, dar sunt curios cum le-au aranjat de data asta;
  • notch redus de tip teardrop – se pare că toți marii jucători renunță la inutilul breton pe ecran, unii merg pe breton redus gen lacrimă (teardrop), alții pe gaură în ecran, alții pe camerele click care se deschid la apăsare. Bretonul a căzut rapid din preferințe;
  • design relativ similar cu cel de anul trecut, cu mica modificare la notch;
  • senzor de amprentă în display;

Zvonuri care par false:

  • ar fi lansat cu un nou procesor HiSilicon Kirin 990 despre care vă scriu mai jos. Huawei abia a lansat în toamna trecută Kirin 980 și în mod tradițional seria P vine cu procesor de la Mate. Eu personal cred că va fi cu Kirin 980 și nu va aduce alt procesor acum. Dar este plin internetul de zvonuri de genul ăsta. Am pus toate sursele la final de data asta, dacă vreți să vă documentați;
  • versiune cu 12GB de RAM – puțin plauzibil, e inutil și scump, poate cu 10GB de RAM, dar nu cred să sară direct la 12;
  • tehnologie 5G – de asemenea, nu cred. Încă nu avem rețele 5G, oricât ai miza pe marketing, este inutil să pui acum. Poate la Mate 30, unde sigur va fi și procesorul 990;

Detalii tehnice – pe surse

Ecran: 6.0 inch (?)
Procesor: Kirin 990 (?)
RAM: 6/12GB RAM (?)
GPU: Mali-G77 (?)
Stocare: 128 / 256 / 512GB
Camere foto: 40 /20 / 5 megapixeli
Camera selfie: 24 de megapixeli
OS: Android 9 Pie
Interfața: EMUI 9.0
Baterie: 4.000 mAh
Preț: 900-1250 de euro

Kirin 990 – nu este momentul

Conform zvonurilor, Huawei ar pregăti lansarea la Barcelona a procesorului HiSilicon Kirin 990, un procesor pe 7 nanometri, dar care ar aduce mai multă putere și un modem 5G. Noul procesor va fi realizat tot pe 7nm FinFET , exact ca 980, doar că ar fi puțin mai avansat. Este posibil să vină cu un accelerator grafic nou, Mali-G77, care să aducă și performanțe peste versiunile anterioare. Procesorul ar fi gata de lansare în primul trimestru al acestui an, pentru a fi folosit la P30.

Zvonul ar putea fi plauzibil dacă Huawei ar vrea neapărat să bată Snapdragon 855. Deocamdată, procesorul Qualcomm este peste Kirin 980, iar Samsung a rămas în urmă cu un Exynos 9820 mai slab decât competitorii. În acest moment, Kirin 980 este suficient de bun încât să concureze Exynos 9820 sau Apple A12, dar rămâne un pic sub procesorul Qualcomm. Teoretic ar putea face un procesor nou doar pentru a depăși iar competiția. Practic, nu prea au nevoie. P20 nu a fost nici anul trecut lider la performanță, totuși, a fost destul de bun pentru a fi cumpărat masiv.

Nu avem informații coerente despre nou procesor, doar că este produs de TSMC, are noul modem 5G Balong prezentat de Huawei deja. Este o altă informație care nu pare să fie la locul ei, pentru că în 2019 nu avem încă rețele 5G. Ar putea fi folosit ca marketing, ca primul terminal 5G, dar nu prea are rost practic în 2019. Oricum, mai bine în toamnă decât acum.

Pe de altă parte, detaliile Kirin 990 par destul de similare cu Kirin 980, deci ar putea fi o actualizare minoră, care doar să concureze Snapdragon 855. Deocamdată rămân sceptic, dar rămâne o variantă posibilă.

Alte informații

Sursele vorbesc despre un ecran cu diagonala de 6 inch, iar noutatea anului ar fi că se renunță la vechiul notch inspirat de iPhone și adoptă noua idee de notch teardrop, adică mic și în centru, similar cu primul Essential Phone, telefonul care a lansat practic moda asta acum doi ani. Ideea e bună și cred că va concura mai bine cu alte terminale Android, în special Galaxy S10. Marginile par să fie foarte subțiri și totul pare să arate foarte bine.

Ideea cu mult RAM, cu 12GB, pare exagerată sau poate va fi doar o versiune de top care va costa probabil 2000 de euro. Altfel, nu cred că are rost să pui atâta memorie RAM la telefon, nu există aplicații pentru așa ceva. Probabil nici cei 6GB folosiți acum pe flagship-uri nu sunt folosiți la maxim.

Camerele foto identice cu cele de anul trecut rămân cu semnul întrebării. Mă aștept la inovații, la îmbunpătățiri. Nu doar software, ci și la lentile și moduri de lucru. Vreau zoom optic mai mare, macro mai apropiat, ultra-wide mai larg, tot ce este util pentru un pasionat de fotografie. Vreau ca pozele normale să iasă ca pe DSLR. Sigur, că exagerez și eu, dar vreau să fie noutăți, nu aceeași cameră foto de la P20.

Cameră frontală single e o un punct slab, oamenii caută astăzi camera duală pe față, noi moduri artistice, lucruri care să difere de competiție. Este un senzor de 24 de megapixeli și în afară de faptul că asta sună bine în prezentare nu știm dacă este și funcțională. Rămâne de testat.

Probabil telefonul va veni cu Android 9 Pie, iar actualizările vor urma spre finalul anului. La baterie nu mă aștept nici eu la schimbări, oricum 4.000 mAh este foarte bine pentru flagship.

Prețul despre care se discută este de 900 de euro, față de 849 euro modelul P20 Pro. Probabil Huawei P30 Lite va fi cel mai ieftin, P30 simplu va fi ceva mai ieftin, iar Huawei P30 Pro cel mai scump. Evident, ne așteptăm și la P30 Porsche Design care ar putea avea și 12GB de RAM.

Surse
– pentru design – 91mobiles
– procesor via Wccftech
– alte detalii via 9to5G
– am citit despre P30 Pro pe Androidkit