iPhone 7 Mini, varianta ieftină cu ecran de 4 inch pregătită de Apple, revine în actualitate, după ce surse din China spun că a intrat deja în producție. De asemenea, circulă tot mai multe informații despre iPhone 7, pe care vi le redau mai jos.
Înainte, se zvonea că acest model va fi 6c, ca în poză, dar zvonurile mai recente numesc acest model iPhone 7 Mini. Pentru că Apple trece anul acesta la generația 7. Apple a mai avut în ofertă un iPhone 5c, dar terminalul de plastic nu a prea avut succes pe lângă fanii companiei, care au preferat versiunile mai scumpe. Probabil că analiștii de pe Wall Street presează oarecum Apple să aibă o cotă de piață cât mai mare, așa că oficialii comapniei americane simt nevoia să intre iar și pe zona de preț mediu.
Surse din China, de la producătorul terminalelor, Foxconn, spun că iPhone 7 Mini a intrat în producție. Acest lucru ar însemna că Apple ar putea anunța oficial modelul ieftin mai repede decât lansările tradiționale din luna septembrie. Sursele vorbesc despre un design preluat de la iPhone 6S, dar mai subțire și mai ușor decât orice iPhone de până acum. Corpul va fi metalic, nu de plastic, dar prețul final va fi mai accesibil decât la vârfurile de gamă.
iPhone 7 Mini ar avea procesorul Apple A8, iOS 8, ecran de 4 inch și o baterie de 1715 mAh. Ecranul este acoperit cu Gorilla Glass. Cel mai important element care lipsește este senzorul de amprentă, modelul nu are Touch ID, doar metodele clasice de accesare, dacă zvonurile sunt reale. Acum rămâne să vedem dacă aceste zvonuri sunt reale.
Despre iPhone 7
Alte surse din companie vorbesc despre cinci prototipuri diferite iPhone 7 dintre care oficialii Apple vor selecta modelele lansate oficial anul acesta. Generația șapte ar urma să fie lansată în septembrie 2016, dar știm foarte bine că toate detaliile sunt dezvăluite treptat, pe parcursul anului. Astfel, fanii Apple știu exact la ce să se aștepte atunci când merg la magazin în noaptea dinaintea lansării.
Cel mai repetat zvon este că Apple elimină mufa de 3.5 mm jack pentru căștile de muzică. Că toate căștile noi vor avea mufă Lightning, iar căștile vechi vor putea fi conectate cu un adaptor (care sigur va costa minim 50 de dolari, nu?). Zvonul este întors pe toate părțile, nu cred că este o tragedie pentru nimeni, iar calitatea sunetului va avea de câștigat. E drept, te oftici dacă ai dat o groază de bani pe căști speciale, dar le poți folosi cu vechiul iPhone și cu asta-basta.
Alt zvon spune că Apple testează USB Type-C pentru a vedea dacă poate, în fine, să respecte regulile din UE privind mufele telefoanelor. Eu zic că nu se va întâmpla, pentru că sunt diferențe, iar Apple nu adoptă ușor schimbările astea. Dar fiind o generație nouă, cine poate ști…
Încărcarea wireless ar fi o chestie pozitivă și apreciată, dar nu cred că Touch ID integrat în ecran este o idee bună. Știu mulți utilizatori iPhone care sparg ecranul, iar majoritatea continuă să folosească telefonul cel puțin o vreme cu ecranul crăpat. Dacă ai și senzorul de amprentă acolo, mai mult ca sigur nu va merge. Dar acesta este doar un zvon, să vedem dacă se confirmă,
Al zvon absolut enervant spune că Apple va face iPhone 7 mai subțire și mai ușor. De ce este enervant? Pentru că, deși fanii Apple sunt interesați de design, ei au nevoie de baterie și de autonomie. Să faci telefonul mai subțire înseamnă un singur lucru: adio de tot autonomie. Da, poate că iei o husă cu baterie integrată și va fi totul ok, dar pînă una-alta, nu cred că diferențele de 1 mm vor face diferența pentru iPhone 7.
Ce sper eu să văd? Eu aș vrea să treacă la noua generație la 5 inch pentru iPhone 7 și 5.5 inch pentru iPhone 7 Plus cu margini mai subțiri ale ecranului. Acum are o rată display/body de 65%, foarte slabă față de multe terminale noi. Aș vrea să văd încărcare wireless fără alte huse, care să permită utilizatorilor să înarce rapid terminalul la birou. Aș vrea să văd cum camera foto vine iar cu o generație mult mai bună decât cea anterioară… și da, cred că autonomia rămâne cea mai mare problemă.
Nu stiu daca o sa le iasa cu miscarea asta. 5c nu a fost tocmai un succes… Poate ca tine de orgoliul oamenilor(unora) 🙂 sa aiba un telefon vizibil “inferior”(aici ma refer tocmai la plasticul folosit), dar poate daca-l pun intr-un corp de aluminiu va insufla un look mai “high-end”.
 
Se pare ca da, va fi metalic de data asta. Dar sunt numai zvonuri… Sa vedem.