Lenovo Z5 sau posibil Moto Z5, nu e foarte clar, este anunțat pe surse ca fiind primul smartphone cu ecran full pe partea frontală, unii s-au străduit să scrie chiar că “i-au îndeplinit visul lui Steve Jobs”, că fondatorul Apple ar fi vizat la un smartphone full-display.
UPDATE: este un smartphone cu notch, ca toate celelalte.
Imaginile teasing au fost postate pe rețeaua chinezează Weibo, concurentul de acolo al Facebook, iar unele dintre ele prezintă ideea asta, de a avea un ecran cu margini foarte subțiri. Există și o schiță desenată parcă de unui dintre designerii companiei, care a fost postată tot pe contul respectiv. Se spune că imaginile au fost postate de Chang Cheng, videpreședinte Lenovo. Dar cum nu prea putem verifica sursa, nici nu putem ști dacă este un cont oficial, hai să luăm informațiile la fel ca pe oricare alt zvon.
Aici apare Lenovo Z5 ca și nume, dar știam că brandul chinez a renunțat oficial să mai facă telefoane sub brandul său și modelele noi ar trebui să se numească Motorola. Sau Moto. Sau poate că au renunțat la ideea asta și vor reveni la Lenovo. Oricum, trebuie lăudați cei de la Lenovo, au avut curajul să schimbe ceva la design și nu doar să urmeze trendul pieței, adică să facă și ei ecran cu notch ca la iPhone X. Bine, asta dacă modelul se dovedește real și nu o invenție din cauza plictiselii din perioada asta.
Conform zvonurilor, raportul dintre sticlă și margini va fi de cica 95% pentru prima dată la un smartphone. Este greu de făcut asta pentru că trebuie pus difuzorul pentru apeluri, trebuie plasată undeva camera frontală, apoi microfon pentru apeluri. Să vedem cum și unde le vor plasa cei de la Lenovo.
Nu cre că se poate lansa un smartphone fără cameră frontală doar pentru a atinge acest design. Oamenii au nevoie de camera aia în utilizare, unii chiar zilnic. Au mai fost anunțate variante de design cu camera plasată în colț, dar arată asimetric și pînă la urmă Xiaomi a renunțat la acea idee. Zvonurile mai spun că Lenovo Z5 va fi lansat în vară. Să vedem dacă se confirmă informațiile și dacă vom avea pentru prima dată un terminal flagship de top de la Lenovo.