LG G3, cel mai aștepat super-smartphone al momentului, care va fi rezistent la apă și praf, vine și cu display 2K – cu rezoluție 2560 x 1440 pixeli și 543 ppi densitate. Este fără îndoială cel mai avansat smartphone din punct de vedere tehnologic în acest moment. Display-ul s-ar putea să fie de 5,5 inch, ceea ce, după părerea mea, este un pic cam mult. Dar eu ce să comentez, cu Note 3 în buzunar 🙂 Detaliile tehnice au apărut în paginile de prezentare ale operatorilor, înainte de lansarea oficială.

lg g3

LG G2 a fost anunțat în august 2013, așa că nu este exclus ca modelul nou să fie prezentat înainte de vacanță. Nu avem încă o dată oficială pentru lansare. LG G2 și la ora actuală este cea mai bună alegere ca tehnologie și preț, fiind mult mai ieftin ca S5 sau One m8, dar aproape la fel de performant. Plus un design excepțional și funcții deosebite.

LG G3 are deja confirmat un display mai bun decât S5 sau One m8. Procesorul ar urma să fie Snapdragon 801, nu am detalii despre memoria RAM sau altele asemenea. Este menționată camera foto de 13 megapixeli pe spate – mă mir că nu a evoluat. Se vorbește despre 2GB de RAM și suport pentru carduri microSD.

LG G3 se va lansa cu siguranță înainte Samsung Note 4 – care este cel mai așteptat terminal pentru cei din business, fiind folosit de tot mai multă lume din companii.