Moto G200 este printre cele mai accesibile telefoane flagship. Aduce Qualcomm Snapdragon 888+ și are un preț de circa 449 euro. După un Moto G100 foare reușit, cred că acest model va fi de asemenea un hit.
Motorola Moto G200 5G lansarea

Detalii tehnice Moto G200

Ecran: 6.8-inch IPS LCD, FHD+, 6.8-inch
Procesor: Qualcomm Snapdragon 888 Plus 5G
GPU: Adreno 660
Memorie: 8 GB RAM
Stocare: 128GB
Camera: 108+8+2 megapixeli
Selfie: 16 megapixeli
Dimensiuni: 168.07 x 75.53 x 8.89 mm
Greutate: 202 gr
Baterie: 5.000 mAh + 33W
OS: Android 11
Tehnologii: Wi-Fi 6E, Bluetooth 5.2, NFC, IP52, USB 3.1 Type-C, mod desktop
Preț: 449,99 euro (2.227,13 lei la cursul de azi)

Dă nota ta înainte de a merge mai departe:

Acordă nota ta:
[Total: 6 Media: 4.2]

Lansarea Moto G200

Motorola a lansat astăzi mai multe telefoane Moto G, iar cel mai bun este Moto G200 5G. Telefonul pare să fie o continuare a lui Moto G100, care a fost lansat abia în martie. Moto G200 schimbă procesorul Snapdragon 870 al lui G100 cu Snapdragon 888 Plus, mai rapid și mai eficient. Dar renunță și la mufa pentru căști găsită pe modelul anterior. În rest nu sunt mari diferențe.

Moto G200 vine din fabrică cu Android 11 și interfața minimalistă a Motorola. Asta chiar dacă Android 12 este acum disponibil de o lună. Motorola nu a menționat nicăieri în anunțul său câte upgrade-uri Android va primi Moto G200.

Motorola include, de asemenea, o funcție desktop asemănătoare Samsung DeX. Au denumit asta „Ready For”. Compania a făcut anunțul oficial: „această platformă vă permite să vă extindeți telefonul la un ecran mai mare pentru o experiență mai captivantă. Și este atât de ușor de utilizat – Ready For oferă mai multe moduri de conectare, fie că este prin cablu, fără fir sau prin intermediul computerului. Acest lucru înseamnă că aveți libertatea de a vă prinde din urmă emisiunea TV preferată de oriunde, fără a fi nevoie să vă conectați, să faceți o prezentare mare de lucru folosind telefonul ca pe un computer cu Ready For Mobile Desktop, să creați conținut din mers cu urmărirea avansată a subiectului, sau obțineți o experiență de joc mai captivantă, aducând-o pe orice televizor sau ecran pentru o experiență asemănătoare unei console.”

Motorola va vinde telefonul cu 449,99 EUR în Europa.

Alte modele Moto G

Au lansat de asemenea Moto G71, Moto G51, Moto G51 și Moto G31. Noile modele au toate Android 11. Moto G71 și Moto G31 au un ecran OLED Full-HD+ de 6,4 inch (2.400×1.080 pixeli) cu o rată de refresh de 60 Hz și o densitate de pixeli de 409 ppi. Pe de altă parte, Moto G51 are un ecran LCD de 6,8 inch Full HD+ cu o rată de refresh de 120 Hz și un raport de aspect de 20:9. Moto G71 este alimentat de Qualcomm Snapdragon 695 SoC, asociat cu 8 GB RAM. Stocarea internă este listată a fi de 128 GB.

Moto G51 este alimentat de Qualcomm Snapdragon 480 Pro SoC, asociat cu 4 GB RAM. Spațiul de stocare internă este de 64 GB și poate fi extins în continuare folosind un card microSD. În cele din urmă, Moto G31 este alimentat de SoC MediaTek Helio G85, asociat cu până la 4 GB RAM. Spațiul de stocare internă este de până la 128 GB și poate fi extins în continuare folosind un card microSD (până la 1TB).

Moto G71, Moto G51 și Moto G31 vine cu o configurație de cameră triplă din spate, care include un senzor primar de 50 de megapixeli, un obiectiv cu unghi ultra-larg de 8 megapixeli și un obiectiv macro de 2 megapixeli. În față, Moto G71 și Moto G51 au o cameră selfie de 16 megapixeli. În față, Moto G31 va avea o cameră selfie de 13 megapixeli.

Toate cele trei telefoane acceptă o baterie de 5.000 mAh. Moto G71 vine cu încărcare rapidă Turbo Power 30, iar Moto G51 și Moto G31 vin cu suport de încărcare de 10 W. Opțiunile de conectivitate includ portul USB Type-C, Bluetooth și Wi-Fi ac. Moto G51 și Moto G31 vin și cu suport pentru mufă audio de 3,5 mm.

Sursa: XDA-Developers & NDTV