OnePlus 5T, modelul cu ecran modern cu margini subțiri și format 18:9 pare să fie real și gata de lansarea în noiembrie. Compania și-ar menține astfel ritmul de anul trecut, când a lansat Oneplus 3 și Oneplus 3T. Chinezii au sărit peste generația 4 pentru că este o cifră care aduce ghinion.

Oneplus 5T teaser image

Imaginea și știrea originală a fost dată de Android Authority.

Apucasem să scriu deja despre zvonul cu OnePlus 5T, dar ulterior au apărut și informații fake, care au fost dezmințite de companie. Au circulat informații cu o invitație trimisă presei pentru data de 5 noiembrie, iar compania a negat oficial că este vorba de un eveniment oficial. Totuși, după faza cu negarea, imagini și detalii cu telefonul OnePlus 5T au reapărut online.

Noutatea OnePlus 5T stă în ecranul de 6 inch cu format nou, margini subțiri, care pare confirmat de această imagine, destul de aproape de cele oficiale trimise de companie. Android Authority spune că este o imagine din surse verificate, deci tind să cred că este real. Am mai citit azi un zvon, că Oneplus va renunța de tot la 5T și va lansa un model Oneplus 6 în februarie. Este posibil și asta, dar nu va avea procesorul nou, pentru că Snapdragon 845 va fi la început exclusiv pentru Samsung Galaxy S9, restul vor avea procesorul vechi, iar o lansare în februarie nu are deloc sens.

Ecranul de 6 inch ar avea rezoluția 2.160 x 1.080 pixel, adică FHD+, este posibil să nu arate perfect datorită dimensiunii mari a ecranului. Dar oricum este mai bine decât FHD sau 720p.
Alții spun că în rest va avea aceleași dotări ca Oneplus 5, adică versiuni de 6GB de RAM și 8 GB de RAM, 64GB de stocare, baterie de 3.300 mAh, cameră foto duală cu senzori de 16 și 20 de megapixeli pe spate și 16 megapixeli pe față.

Există și acest print screen care pare că arată acest telefon pe site-ul oficial Oneplus sau ceva asemănător: