Poco a anunțat oficial lansarea globală a noul Poco M4 Pro 5G, un mid-range pentru tineri. Telefonul va fi disponibil la nivel global, inclusiv la noi. Practic, este un Redmi Note 11 cu numele schimbat.
Despre Poco M4 Pro 5G
Noul dispozitiv Poco 5G include procesorul de nivel minim MediaTek Dimensity 810 construit pe 6nm. Zic minim pentru că 700 este deja slăbuț, iar 900 este decent. Are un nivel minim acceptabil. Telefonul are un design interesant, în stilul lor cunoscut. Este dotat cu un display cu rată de refresh de 90Hz și se încarcă rapid la 33W.
Procesorul are două nuclee Cortex-A76 care rulează la 2.4GHz, plus șase nuclee ARM CortexA55 care rulează la 2.0GHz. Procesorul grafic ARM Mali-G57 MC2 rulează la 1068MHz. Tehnologia de stocare este UFS 2.2 pentru viteze de scriere mai mari. În plus are tehnologe 5G.
Poco M4 Pro 5G este primul telefon inteligent din Seria M dotat cu tehnologia de încărcare rapidă la 33W. Este și cea mai rapidă încărcare disponibilă pe segmentul său. Telefonul vine cu un încărcător de 33W în cutie, iar alimentarea bateriei de 5000mAh până la 100% durează doar 59 de minute.
Ecranul are o rată de răspuns la atingere de 240Hz, dar și cu o rată de refresh de 90Hz. Cuprinde gama de culori DCI-P3 (rezoluția este FHD+). Videoclipurile rulează la 60fps, filmele la 25fps, în timp ce jocurile rulează atât la 60fps, cât și la 90fps. Display-ul, în combinație cu difuzoarele duale, transformă telefonul POCO M4 Pro 5G într-un adevărat cinematograf portabil.
Telefoanele POCO din Seria M au adus un plus la nivel de design, iar POCO M4 Pro 5G marchează revenirea la semnătura POCO. Smartphone-ul cântărește doar 195g și are numai 8.75mm grosime. În plus, senzorul de amprentă lateral a fost reproiectat. De asemenea, telefonul este disponibil în trei variante de culoare stilate, cu finisaje mate: POCO Yellow, Power Black și Cool Blue.
Pentru a întregi tabloul premierelor, POCO M4 Pro 5G este primul telefon al Seriei M dotat cu o cameră principală de 50MP și cameră ultra-wide de 8MP. Nu lipsesc elementele creative ale soft-ului camerei, precum Night Mode, Kaleidoscope, Slow motion și Time-lapse video, cu ajutorul cărora orice filmare sau fotografie pot fi îmbunătățite pentru a obține imagini mai clare și peisaje uluitoare. Chiar și selfie-urile devin memorabile, datorită modului Panorama selfies disponibil pe camera frontală de 16MP. De asemenea, pentru a edita orice clip sau poză sunt disponibile mai multe filtre ce aduc un plus de stil.
POCO M4 Pro 5G va fi disponibil în trei variante de culoare: POCO Yellow, Power Black și Cool Blue, dar și în trei variante de stocare: 4GB+64GB, 6GB+128GB și 8GB+128GB (în Indonezia).
Disponibilitatea și prețurile din România vor fi anunțate în curând.
2 comentarii