Au apărut primele imagini cu Samsung Galaxy S8, mai mult niște proiecții pe computer, dar care sugerează viitorul design. Deja știm că lansarea este posibil să fie amânată în aprilie și avem informații despre specificațiile tehnice.

Noul design nu este revoluționar, dar deja este considerat de unii mai bun decât Apple. Este adevărat, circulă zvonul că Apple va lansa primele sale modele cu ecran Edge, anul acesta. Ar fi pentru prima dată când Apple ar copia Samsung. De altfel, în anul în care Samsung lansa prima dată ecrane curbate, atunci zvonurile vorbeau tot despre un iPhone cu ecran curbat pe margine, ceea ce s-a demonstrat ca zvon fals. Dacă Apple iese cu ecrane Edge în 2017, ar fi o lovitură de imagine pentru Samsung.

Noul design S8 este mai sobru și mai puțin rotunjit decât cel al S7, chiar are ceva din Note. În plus, au fost zvonurile că va avea și S-Pen de la Note, dar nu cred că toate edițiile vor beneficia de stylus. Cred că modelul de top, S8 Plus care va avea ecran de 6 inch, ar putea avea stylus și funcții business și va costa probabil spre 1.000 de euro.

Galerie foto