Samsung a trimis invitații la un eveniment oficial Unpacked pe 23 august, se lansează oficial Note 8. La un an de la problema Note 7,compania încearcă să regăsească rețeta succesului : design de top și specificații tehnice maxime, indiferent de prețul final.

Deja știam că lansarea este în august, iar terminalul a fost prezentat pe surse în detaliu, nu cred că mai este vreun secret sau anunț special care sa nu fi fost deja prezentat. Găsiți toate detaliile Samsung Galaxy Note 8 aici – >>

Evenimentul este la New York și o să înceapă pe la 11 am, la noi este cam 18:00. O să urmărim evenimentul online și vă scriu pe blog toate detaliile.

Din imaginea de pe invitație se confirmă cam toate zvonurile, designul este similar cu S8, dar și cu Note 7, are celebrul S-Pen și ecranul este clar mai mare. „Do bigger things” e sloganul ales pentru Note.

Cele mai recente zvonuri spun ca Note 8 va costa circa 1.000 de euro, în timp ce Apple ar putea lansa modelul aniversar iPhone 8 la un preț de 1.100 de euro. Deci competiția pe final de an va fi care model este mai scump.

Deocamdată astea sunt informațiile, revin cu detalii imediat ce apar discuții noi.

Sursa: Droid-Life