Telefonul flexibil Samsung Galaxy X ar putea deveni realitate în 2017, după ani de zile în care s-a discutat despre asta. În 2011, la un eveniment Nokia World, am văzut primul lor model de terminal flexibil, era posibil de pe atunci.
Între timp au mai fost experimentele cu LG G Flex și Samsung Round, unul cu ecranul curbat pe verticală, celălalt pe orizontală, e drept, telefoanele stau cumva mai bine în buzunar, dar nu oferă niciun alt avantaj practic. LG Flex chiar era un pic flexibil, adică puteai apăsa pe el și nu se spărgea.
Tehnologia nu oferă practic un avantaj foarte mare, poate doar mai multă rezistență când vine vorba să scapi telefonul, să cazi pe el sau chestii de gen, deși nu aș paria foarte tare că rezistă. Proiectul Samsung a fost făcut public de o solicitare de patent (care poate că nu înseamnă nimic).
Samsung Galaxy X
Zvonurile despre Galaxy X flexibil rulează din vara lui 2015, iar oamenii speculau că lansarea va fi în 2016. Ei bine, pînă acum nu a fost gata, iar problema cu Note 7 i-a obligat pe sud-coreeni să amâne alte proiecte pe anul viitor. Dar este posibilă lansarea unui Galaxy X flexibil în 2017. Dungile de pe mijloc arată fix locul unde se fa îndoi, pentru că el poate să fie pliat ca un flip-phone, dar reducând dimensiunea totală. Pentru unii va fi telefonul ideal, dar în realitate va conta foarte mult cum se vede în zona îndoibilă. Dacă are calitatea imaginii sau se va vedea o dungă oribilă acolo.
Este o poză care explică mai bine acest concept:
Genul ăsta de fliphone l-am avut, doar că avea ecran doar pe jumătate și butoane pe cealaltă jumătate, în rest arăta la fel. Acum partea frontală va fi cu ecran.
Informațiile vin din Coreea de Sud și proiectul este real, doar că un patent nu înseamnă că Samsung va și produce comercial acest model. Samsung mai face un flip-phone pentru asiatici, după modelul clasic, de-asta este de asemenea posibil să fie lansat doar în Asia.
Pe de altă parte, este real, Samsung are nevoie de ceva nou cu care să atragă atenția.
Arata extraordinar. Si nu ne mai temem ca zgariem ecranul.
 
Salut, este interesant, dar o să-l simți în buzunar, că se face destul de gros.