ZTE Axon M vrea să fie primul telefon pliabil, dar este de fapt un dual-screen, sunt două ecrane prinse cu o balama și care desfăcute formează o tabletă cu diagonala de aproape șapte inch (6.75″). Ideea în sine nu este rea, dar nu cred că la asta se refereau Samsung sau Apple când au făcut diverse afirmații privind telefonul pliabil.
ZTE Axon M
În ciuda declarațiilor lor legate de inovație vine tocmai acest form-factor dual-screen care nu este deloc nou. Am văzut chiar în România modelul Toshiba Libretto, acum șapte ani. De atunci am văzut un NEC dual screen, acum patru ani, iar ideea a fost continuată de mai mulți. Acum ZTE vrea să zică că Axon M este primul smartphone cu ecran pliabil, dar nu prea este. Sunt mai degrabă două telefoane unite, care la o adică pot fi folosite aproape ca o tabletă.
Sunt două ecrane de 5.2 inch Full HD, care odată unite au rezoluția 2160×1920 pixeli, procesorul este Qualcomm Snapdragon 821, Adreno 530 GPU (singura explicație fiind că lucrau la el de anul trecut, dar nu au reușit să-l facă la timp, așa că se lansează acum cu procesor de anul trecut). Are 4GB de RAM și 64GB de stocare internă, baterie de 3,180 mAh, destul de mică pentru două ecrane, slot de carduri de memorie MicroSD. Camera foto are senzor de 20 de megapixeli cu f/1.8, stabilizare de imagine duală și multe altele. Vine cu Android Nougat 7.1.2 și senzor de amprentă în butonul de Power. Prețul este de circa $725 (transformați în euro și adăugați taxele pentru noi), iar în Europa ajunge în prima parte a lui 2018.
Americanii scriu și despre un device similar lansat în 2011 de Kyocera (XDA Developers). Da, design-ul a evoluat, sunt margini mai subțiri la ecran, dar tot pare că o parte a telefonului e foarte groasă, iar alta subțire.
Telefonul se poate utiliza cu un singur ecran, când e pliat, cu ambele ecrane ca o tabletă, cu ecrane separate pentru multitasking, dar și în modul cort.
Vedeți pe Cnet un scurt pro și contra, deși ei listează la pro unele argumente care ar fi cam contra 🙂