Ieri am observat un adware nou pe telefonul celui mic, un dispozitiv cu Android, pentru jocuri mai ales, dar care îl mai ia cu el în excursii sau în tabără, ca să ținem legătura. Erau două faze care se repetau din 5 în 5 minute: deschidea un panou mare cu reclame („Oferite de StartApp”), iar la 2-3 minute după, deschidea o fereastră de browser cu un anunț de genul „A fost găsit un virus, descarcă acest antivirus cotra cost pentru a scăpa de el”.

android-adware-compressor

Nu făcea probabil nimic rău dacă nu descărcai aplicațiile promovate. Dar este enervant să apară pop-up-uri tot timpul, inclusiv în timp ce joci. Citisem multe despre acest gen de adware pe Android, m-am gândit că trebuie să fie o problemă cunoscută, iar toți cei care fac aplicații de securitate vor ști să scape de problemă.

Știu că cei mici accesează aplicații din Apptoide, un magazin de APK-uri cu și mai puțină securitate decât Google Play. Practic, oricine poate încărca sursele aplicațiilor, iar probabil de asta profită și hackerii când fac așa ceva. Apropo, au aflat de Apptoide de la colegii de școală, nu de la mine.

Primul pas pe care l-am făcut a fost să testez câteva aplicații dedicate: Adware Removal sau Anti Adware. Vă dau link doar așa, ca idee, pentru că nu sunt bune de nimic. Probabil sunt realizate de amatori sau chiar de alți hackeri, nu găsesc nimic.

Apoi, dezamăgirea zilei. Am pus Bitdefender Mobile Security, am scanat de mai multe ori – niciun rezultat, totul este ok: apoi apăreau pop-up-urile peste.

Folosisem odată cu succes pe iPhone aplicația Lookout și am găsit un articol în care ei se lăudau cum se luptă cu malware pe Android. Am încercat și cu Lookout, aplicația scanează tot, nu găsește absolut nimic.

Într-un moment de exasperare, am încercat aseară și aplicația Malwarebytes. Mă scăpase de o problemă pe PC, așa că i-am dat și ei o șansă. Aplicația a identificat trei piese de Adware pe telefon, a găsit de unde proveneau, le-a dezinstalat, iar după restart este totul ok. N-a mai apărut deocamdată niciun alt pop-up.

Nu pot să garantez că Malwarebytes este cea mai bună sau că printre cele găsite nu a fost și vreun fals-pozitiv, este posibil și asta, dar cel puțin pentru moment a rezolvat problema. Vă țin la curent dacă mai apare ceva 🙂