Producătorul antivirusului Nod 32, Eset, a devenit membru fondator în App Defense Alliance, organizație care va permite securizarea aplicațiilor din Google Play. Compania slovacă va asigura securitatea Google Play Store după ce a colaborat cu Google și pentru securizarea browserului Chrome.
Eset va oferi motorul său de scanare și tehnologiile premiate de detecție, iar angajații companiei vor participa la investigațiile privind atacurile informatice contra Gogle Play. Oficialii companiei au explicat că modul de operare s-a schimbat de la reacție – descoperirea unei probleme, căutarea autorilor și a rezolvării la un mod pro-activ de a preîntâmpina posibilele incidente informatice înainte să aibă loc.
Eset a fost ales de Google tocmai pe baza istoricului de probleme de securitate IT descoperite în legătură cu Android și aplicațiile din Google Play. Au găsit malware, troieni bancari, spyware, dar și ransomware, astfel încât Eset a descoperit cele mai multe amenințări la adresa utilizatorilor de terminale cu Android.
Din alianța pentru protecția aplicațiilor mai fac parte Lookout și Zimperium, două companii din același domeniu. Lookout a pornit la drum cu misiunea de a securiza device-urile mobile din companii, atunci când au înțeles că viitorul aparține mobilității. Iar Zimperium folosește inteligența artificială pentru a detecta amenințările, tehnologia este on-device și nu în cloud, dar recunoaște incidentele și învață pentru a se perfecționa.
Google a ales Eset pentru a proteja Google Play după o colaborare reușită pentru securizarea Chrome. Parteneriatul a ajutat Eset să obțină acces la un număr mai mare de utilizatori și posibilitatea de a detecta mai multe tipuri de amenințări. Acum doi a a fost lansat oficial Chrome Cleanup, o unealtă care permite identificarea și curățarea browserului de probleme de securitate. De asemenea ea previne infectarea cu malware. Analizează extensiile din browser și mai ales dacă se schimbă setări fără știința utilizatorului. De asemenea, sunt actualizări constante pe măsură ce sunt descoperite probleme noi.
1 comentariu