În ciuda discuțiilor privind statutul legal sau incidentele avute cu carduri, e bine să ai un cont de Uber, te poate scoate din situații neplăcute. Zilele trecute mi-a murit bateria la mașină și aveam o groază de drumuri de făcut, ploua într-una și niciun taxi nu a binevoit să vină, nici pe aplicațiile generale Star Taxi sau Clever Taxi, dar nici pe aplicațiile companiilor.uber vs taxi

Acum două zile ploua într-una, mașina a mers ok, fără nicio problemă, l-am dus pe cel mic la Palatul Copiilor și soția la Mall, la shopping, apoi am ajuns la birou să termin un articol de predat. Am avut intuiția să cobor cu 15 minute mai devreme, gândindu-mă că traficul este blocat și că mai bine plec din timp.

Mă sui în mașină, bag cheia , o rotesc – pac – bordul se face negru, nicio lumină, nicio tentativă de a porni motorul. Mă gândesc că s-a udat cheia sau ceva, o scot, repet tot ciclul de pornire – nimic. După o vreme s-a mai aprins bordul, dar de pornit, nu. Apoi luminile din bord au început să pâlpâie, apoi a murit iar. Nu am redresor sau chestii de gen, e a treia oară când bateria moare subit pe ploaie, o plăcere.

Platforma urma să vină peste o oră, să pornesc din loc, dar între timp trebuia să ajung la Palatul Copiilor, la Sun Plaza și să fiu înapoi când vine paltforma. Am instalate vreo 10 aplicații de taxi, cele două de care scriam mai sus, dar și Speed taxi, Cobălcescu, Taxi As, mă rog, cam toate aplicațiile care mi-ar putea aduce un taxi când am nevoie. S-a întâmplat să găsesc din 10-15 încercări, dar joi nu. Joi am căutat cu toate aplicațiile și nimic, nicio mașină.

După vreo 15 minute de nervi și emoții, mi-am adus aminte de testul cu Uber. Am reinstalat aplicația și în 3 minute era mașina lângă mine. Un domn simpatic a înțeles rapid situația, m-a luat și m-a dus peste tot. A intrat în parcarea subterană la Mall, ne-a așteptat să încărcăm cumpărăturile, ne-a adus înapoi fără să se plângă. Am rezolvat criza, am ajuns la timp pentru platformă și am reușit să schimb și bateria la mașină.

Așa că e bine, uneori, să folosești și Uber. Am avut emoții după ce-am pornit mașina pînă am ajuns la magazinul de baterii. Curentul era atât de slab că abia mergeau ștergătoarele, iar ca să dezaburesc parbrizul am mers cu geamurile deschise. Evident, am răcit cobză. Dar am ajuns, am luat baterie nouă, totul e ok acum.

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected]
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!