Asus România a anunțat ieri organizarea unei noi competiții adresate liceenilor din capitală – ROG High-School Challenge. Este în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Un turneu de esports (FC 24), care se va derula în două etape, finala fiind programată în luna mai 2024. Pentru început, meciurile se vor desfășura pe noua consolă ROG Ally conectată la stația grafică externă ROG XG Mobile.

Asus ROG Challenge

ROG High-School Challenge

Înscrierile la ROG High-School Challenge vor demara pe 3 octombrie 2023. Pentru a lua parte la concurs, liceenii trebuie să apeleze la un profesor îndrumător care va realiza efectiv înscrierea pe site-ul oficial până la data limită, 31 octombrie 2023. Cadrul didactic va putea înregistra mai mulți elevi, pe care îi va coordona pe parcursul competiției.

ROG High-School Challenge îi va premia cu laptopuri performante de gaming atât pe ocupanții primelor trei locuri în urma finalei, cât și pe profesorii îndrumători ai acestora. Calificările pentru finală se vor organiza la nivelul fiecărui sector din capitală, în cadrul unui liceu-gazdă, conform programului:

– Sectorul 1: 13 noiembrie – 14 decembrie 2023
– Sectorul 2: 15 ianuarie – 16 februarie 2024
– Sectorul 3: 26 februarie – 8 martie 2024
– Sectorul 4: 11 martie – 22 martie 2024
– Sectorul 5: 25 martie – 5 aprilie 2024
– Sectorul 6: 8 aprilie – 26 aprilie 2024

În urma calificărilor, fiecare liceu va putea fi reprezentat în Marea Finală din luna mai 2024 de câte trei elevi.

Jocurile video pot îmbunătăți abilitățile cognitive precum atenția distributivă, memoria și capacitatea de luare a deciziilor. Totodată îi pot ajuta pe tineri în dezvoltarea abilităților de utilizare a echipamentelor hardware și a aplicațiilor software. Nu în ultimul rând, participarea la o astfel de competiție le poate crește motivația de a se implica în activități extra-curriculare și de a-și demonstra propriile abilități.

Începând din 2022, ASUS a organizat numeroase evenimente și concursuri destinate mediului educațional. Dintre acestea, cele mai importante au fost: ASUS Challenge, o ediție desfășurată pe teme de informatică, ce a reunit echipe a câte 5 liceeni din 45 de licee bucureștene, și ASUS Learn & Compete – o competiție individuală de TIC, care a atras 1898 de liceeni din partea a 91 de instituții de învățământ din capitală.