Realme GT3 este lansat oficial la Mobile World Congress, cu tot cu încărcarea rapidă de 240W. Este un adevărat flagship accesibil, așa cum ne-a obișnuit compania. După cum notează presa, este o versiune redenumită a lui Realme GT Neo 5 lansat anterior în China. Credeam că viteza de încărcare va fi record, dar deja au anunțat rivalii de la Redmi o tehnologie cu 300W.
Nu am avut la test, dar am făcut un clip despre acest model anterior.
Detalii tehnice Realme GT3 240W
Ecran: 6.74 inch AMOLED, 2772×1240 px, 144Hz, HDR10+, 1400 nits
Procesor: Snapdragon 8+ Gen 1 (4 nm)
GPU: Adreno 730
Memorie: 8/12/16 GB RAM
Stocare: 128/256/512 GB UFS 3.1
Camere foto: 50 + 8 + 2 megapixeli
Selfie: 16 megapixeli
Dimensiuni: 163.9 x 75.8 x 8.9 mm
Greutate: 199 g
Baterie: 4600 mAh + 240W
OS: Android 13, Realme UI 4.0
Tehnologii: Wi-Fi ac, Bluetooth 5.3, USB Type-C 2.0
Preț:
Lansarea Realme GT3 240W
Realme GT3 vine cu procesor Snapdragon 8+ Gen 1, tehnologia SuperVOOC 240W, tehnologie NFC și senzor principal Sony de 50MP IMX890 împreună cu OIS. Telefonul a fost prezentat de Chase Xu, VP realme. Compania a depășit acum doi ani 100 de milioane de telefoane vândute și a intrat anul trecut în top 5 al producătorilor.
Mark Wesley prezintă produsul efectiv. Compania face focus pe încărcarea rapidă, chiar și pe telefoanele ieftine ale companiei. Sunt 16 ani de la încărcarea cu 5W. Încărcarea cu 240W atinge 20% din baterie in doar 89 de secunde. Patru minute sunt suficiente pentru 50%.
Realme GT3 are un afișaj AMOLED de 6,7 inch, cu rezoluție 1,2K și o rată de reîmprospătare de 144 Hz. Are decupaj pentru camera selfie, tehnologie HDR10+ și margini plate. Se spune că telefonul este alimentat de SoC Qualcomm Snapdragon 8+ Gen1 asociat cu GPU Adreno, până la 16 GB RAM și 512 GB stocare. Telefonul folosește interfața Realme UI 4.0 bazată pe Android 13 din cutie.
Realme GT3 240W are o baterie de 4.600 mAh, care suportă noua tehnologie de încărcare rapidă. În ceea ce privește camerele, se spune că vine cu modul foto triplu pe spate, cu o cameră principală de 50 de megapixeli. Are un senzor cu unghi ultra-larg de 8 megapixeli și o cameră macro de 2 megapixeli. Pe partea frontală are o cameră selfie de 16 megapixeli.
Realme a confirmat, de asemenea, că încărcarea telefonului cu încărcătorul de 240 W timp de 30 de secunde va oferi energie pentru două ore de convorbire. Încărcarea completă ar fi în sub 10 minute. Ei spun că, chiar și după 1600 de cicluri complete de încărcare și descărcare, capacitatea efectivă a bateriei va fi ≥80%, de două ori mai mare decât standardul industriei. Astfel încât telefonul poate fi folosit chiar și după patru ani. Compania a spus că a folosit o baterie ultra-subțire de 10C, așa că, chiar dacă puterea este mai mare, nu trebuie să vă faceți griji.