În afara că am băgat dulciuri la greu și am descoperit bomboane de 2,2 milioane de lei kilogramul, la Festivalul cafelei și ciocolatei de la World Trade Center nu am prea găsit cafea. Ba da, mint, era un tonomat de cafea la intrare și spuneau organizatorii că vor dona fondurile. Drept pentru care nu era cu fise, ci se puneau banii într-o cutie de donații. Evident că în fata mea o familie serioasa a luat 5 cafele și a plătit 2. Dar a plătit, nu?

În rest am mai văzut muzica buna, ciocolata buna, distracție. Părea să fie festivalul votcii, oamenii își aruncau hainele și danseze cu exoticele cântărețe ciocolatii care au incantat audienta. Nu stiu cum se chema trupa, părea să fie o negresa care am mai văzut-o pe la TV și avea doua fete care se zbenguiau îmbrăcate sumar.

Mare bătaie era la fântânile cu ciocolata, de-ți dădeau oamenii niste „frigărui” cu ananas trecut prin fântână de ciocolata și multe altele asemenea. Oricum, chit că nu s-a prea anunțat evenimentul, erau vreo mie de oameni.