Adobe Creative Suite nu mai este disponibilă pentru achiziție ca aplicație separată. Este adevărat că aplicația nu mai fusese actualizată și utilizatorii necesitau deseori suport tehnic, dar acum Adobe a anunțat că renunță de tot la versiunea desktop în favoarea variantei Cloud.
Adobe păstrase aplicația la vânzare chiar și neactualizată, iar unii artiști digitali preferau varianta clasică și se descurcau ei cu bug-urile. Însă de anul acesta doar versiunea Cloud mai poate fi cumpărată. La momentul lansării Creative Cloud, mulți dintre cei care foloseau aplicațiile Adobe au contestat modelul, Adobe fiind printre dezvoltatorii software care au optat pentru abonament lunar, în loc de vechiul sistem cu licență plătită o singură dată. Creative Cloud poate costa pînă la 80 de dolari pe lună dacă optați și pentru acces la imagini stock, o sumă considerată foarte mare de mulți. Pe de altă parte, abonamentele lunare încep de la 10 dolari, o sumă care sigur a adus și utilizatori noi, cărora vechea licență li se părea foarte mare.
Adobe spune că a adus peste 500 de îmbunătățiri pentru Creative Cloud de la lansarea din 2012, iar această platformă este acum preferată de clienți, deci vor rămâne numai cu ea. Adobe a avut anul trecut încasări record de 5.85 miliarde de dolari, în creștere cu 22% față de anul anterior, iar aproape 4 miliarde $ sunt din abonamentele la Cloud.