SuperCoders revine și în 2016, găsiți toată istoria la mine pe blog. Atelierul de programare va avea loc în 5 orașe cu 50 de copii în fiecare locație.
#Supercoders3 (5)
Dacă în 2014 era în București, ediția a doua a fost în București și în Cluj-Napoca, iar acum s-a extins progamul în 5 orașe: București, Ploiești, Târgoviște, Pitești și Râmnicu Vâlcea. Înscrierea se poate face printr-un e-mail trimis la adresa [email protected], programul este la final.

SuperCoders este un atelier de programare special conceput pentru copiii cu vârste între 10 și 13 ani pentru a face primii pași în lumea codului cât mai ușor și distractiv. Scopul atelierului este de a-i învăța pe aceștia cum să folosească timpul petrecut pe calculator în mod util.

Tema acestei ediții SuperCoders este „școala viitorului”, copiii fiind încurajați să-și imagineze cum va arăta școala în viitorul apropiat.

SuperCoders este la a 4-a ediție în cadrul Code Week și se va organiza anul acesta în 15 țări unde grupul Orange este prezent. Evenimentul este organizat cu sprijinul Simplon România.

Program Supercoders 4

București – 15 octombrie, între orele 10:00 – 14:00, la sediul Orange Green Court din str. Gara Herăstrău, nr.4
Ploiești – 17 octombrie, între orele 14:00 – 17:00, la Hotel Central, Bd. Republicii, nr. 1
Târgoviște – 18 octombrie, între orele 14:00 – 17:00, la Hotel Nova din str. Arsenalului, nr.14
Pitești – 19 octombrie, între orele 14:00 – 17:00, la Hotel Ramada, Calea București, nr. 31
Râmnicu Vâlcea – 20 octombrie, între orele 14:00 – 17:00, la Hotel Sofianu din Calea Știrbei Vodă

Înscrierile se fac pe mail la adresa [email protected] menționând numele copilului, vârsta și adultul care îl însoțește.

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected]
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!