Asus ROG Phone 6, următorul telefon de gaming al taiwanezilor, se lansează oficial pe 5 iulie.
Asus ROG Phone 6

Ce știm despre Asus ROG Phone 6

Seria de terminale ROG a devenit treptat un adevărat hit. Eu am testat majoritatea variantelor, de la primul ROG Phone. A venit apoi ROG Phone 2, confirmând faptul că este un flagship foarte puternic. Am sărit peste generația a treia, dar am testat ROG Phone 5 și apoi în toamnă varianta 5S.

Modelele au hardware foarte puternic, ecrane de calitate, baterii foarte mari. Nu sunt specializate pe zona foto. Aici intervin modelele Zenfone, care au devenit și ele tot mai bune. Sunt curios de ce anul acesta lansează întâi doar telefonul ROG. Dar mă aștept să vină rapid și Zenfone.

Asus a confirmat faptul că următorul său telefon de gaming va fi lansat pe 5 iulie, la 20:00, ora Taipei (12:00 UTC, ora 15:00 la noi) printr-un live. Telefonul va fi lansat alături de noi accesorii și căști de gaming.

Teaserele evenimentului nu ne oferă detalii despre ROG Phone 6. Se știe că va fi alimentat de cel mai recent chipset Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1. Cei de la GSMArena au testat deja un prototip de dispozitiv ROG Engineering cu noul SoC.

În testele realizate pe dispozitivul prototip, rezultatele sunt bune. Scorurile GeekBench 5 dezvăluie că procesorul actualizat oferă o performanță cu 14% mai rapidă față de cea a platformei SD 8 Gen 1. Performanța single core este cu aproximativ 7% mai rapidă, ceea ce este o creștere evidentă, chiar dacă este minoră. ceasurile mai mari ale nucleului procesorului ajută la o creștere generală a performanței procesorului. Încă o dată, eficiența energetică ar trebui să fie mai importantă, dar nu ne deranjează viteza mai mare, desigur. GPU Adreno 730 este în continuare la fel ca pe SD 8 Gen 1, dar acum are frecvența mai ridicată, rulează pe 900MHz, cu 10% mai rapid decât versiunea de bază.

Cu mai mult de o lună rămasă până la marele anunț, suntem obligați să așteptăm mai multe tease-uri ROG Phone 6 pentru a mai afla din detalii.