Amazon România inaugurează noul Centru de Dezvoltare și Tehnologie din Iași, care creează astfel 400 de locuri de muncă permanente, care se adaugă celor 600 pe care compania le are deja în România.
Sursa foto.
Centrul de Dezvoltare Amazon România se concentrează pe crearea unor caracteristici noi ale platformei online ecommerce și să sprijine clienții companiei în a descoperi ușor ceea ce aceștia își doresc să achiziționeze online.
Noul sediu Amazon din România găzduiește patru departamente: Technology Development, Compliance Operations, Retail Services și Digital Imaging, toate fiind implicate în dezvoltarea, inovarea soluțiilor tehnologice și consolidarea operațiunilor de pe site-ul Amazon. Amazon oferă oportunități de carieră pentru ingineri și dezvoltatori software, cercetători, analiști de business, specialiști în comerț sau manageri de conformitate.
Este a 11-a aniversare pe piața din România, iar noul sediu Amazon este o clădire modernă de birouri cu o suprafață de peste 13.000 de metri pătrați, a precizat Lucian Vornicu (foto), Managing Director al Centrului de Dezvoltare și Tehnologie Iași.
Până acum, compania a investit peste 40 de milioane de euro în România pentru dezvoltarea tehnologiilor de ultimă generație, cât și în a oferi o experiență de neegalat clienților săi din întreaga lume. „Vom continua investițiile în România”, au promis oficialii Amazon.
1 comentariu