Un sondaj asupra efectelor zgomotului la locul de muncă, efectuat la nivel global de către Plantronics în 2017 relevă că 64% dintre angajaţii din birouri consideră că izolarea faţă de zgomotul ambiental le creşte productivitatea.

Sursa foto.

În prezent, „munca” este efectuată oriunde – în birouri cu spaţii deschise, în call center, acasă, chiar şi în cafenele sau alte locaţii similare. Această flexibilitate este minunată pentru business şi oameni, dar vine la pachet cu o provocare: zgomotul. Distragerea provocată de zgomotul ambiental reduce productivitatea şi starea de confort şi, în call center, poate chiar afecta relaţia cu clienţii.

Cei ce reuşesc să se izoleze de zgomotul ambiental se pot concentra mai mult şi mai bine pe sarcinile pe care le au de îndeplinit. Acesta este un motiv bine întemeiat pentru care atât de mulţi angajaţi din birouri poartă căşti audio pe urechi atunci când lucrează. Un alt studiu a demonstrat că sunt necesare 23 de minute pentru a anula efectul unei distrageri a atenţiei, în medie*. Studiul mai relevă şi faptul că peste 58% dintre angajaţi sunt distraşi de mai multe ori pe zi, ceea ce constituie un impact semnificativ asupra productivităţii lor.

Plantronics dispune de soluţiile potrivite pentru a ajuta oamenii să treacă peste momentele în care zgomotul le distrage atenţia şi să fie eficienţi la locul de muncă, indiferent de obiectul muncii. Aceste soluţii sunt Voyager 5200 UC, 6200 UC sau 8200 UC, de exemplu, şi multe altele. Pentru mai multe informaţii despre problema zgomotului, accesaţi această pagină Plantronics.

Plantronics Voyager 8200 UC

Plantronics este un pionier în domeniul echipamentelor audio și un lider global în industria comunicațiilor, creând soluții inteligente și adaptate care sprijină nevoile cele mai importante ale clienţilor: experimentarea și facilitarea unei comunicări simple și clare, în timp ce se bucură de medii înconjurătoare lipsite de distrageri.

Soluțiile Plantronics sunt folosite la nivel mondial atât de către consumatori, cât și de către alte afaceri, fiind alegerea ideală pentru birouri cu format deschis. De la Unified Communications și ecosisteme de servicii clienți, la analize de date și căști cu tehnologie Bluetooth, Plantronics oferă soluții de comunicații de înaltă calitate pe care clienții noștri se bazează astăzi. Plantronics este prezent în România de la sfârşitul anilor 1990 prin intermediul unui parteneriat de durată cu distribuitorul local ABN Systems International.

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Pot fi contactat pe email [email protected] și telefon 0769.066.003.